O femeie kamikaze a ucis civili care fugeau din calea luptelor cu jihadişti, la Mosul

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 03-07-2017

Actualizat: 03-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.com

O femeie kamikaze s-a aruncat în aer luni la Mosul în timp ce se afla printre civili irakieni care fugeau din calea luptelor cu militanţi ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic, relatează DPA. Doi civili şi-au pierdut viaţa şi nouă au fost răniţi, între care doi ofiţeri specializaţi în combaterea terorismului.

Atacatoarea, o tunisiancă, s-a dus în mijlocul oamenilor care fugeau din calea violenţelor în centrul oraşului Mosul şi a detonat o centură cu explozibili în timp ce aceştia se ofereau să o ajute, a afirmat un responsabil cu combaterea terorismului. Premierul irakian Haidar al-Abadi a promis săptămâna trecută o victorie rapidă împotriva jihadiştilor, după ce trupele sale au capturat moscheea Nuri din oraşul vechi Mosul, ultimul bastion al organizaţiei jihadiste Statul Islamic, anunţă Agerpres.

Operaţiunea pentru a prelua controlul la Mosul, al doilea cel mai mare oraş din Irak şi capitala califatului autoproclamat al Statului Islamic în Irak, a început în octombrie. Bagdadul a anunţat eliberarea părţii de est a oraşului în ianuarie. O operaţiune de îndepărtare a militanţilor jihadişti din vestul oraşului, cea mai populată zonă, a fost lansată în februarie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri