O fetiţă în vârstă de 2 ani care a rămas blocată într-o crevasă timp de 12 ore, în Alpii elveţieni, a fost salvată şi este nevătămată, conform unui anunţ dat publicităţii vineri de poliţia elveţiană, transmite AFP.
"A fost salvată aproape nevătămată, doar cu câteva zgârieturi", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei cantonale din Valais.
Micuţa fată se plimba miercuri la prânz cu familia sa pe o potecă turistică din regiunea Aletsch (sud), din cantonul Valais. Din motive necunoscute, ea a căzut într-o crevasă adâncă şi îngustă, care se afla la aproximativ 8 metri distanţă de potecă.
Echipele de intervenţie au reuşit să o salveze joi dimineaţa la ora locală 02:00. Fetiţa a fost transportată cu un elicopter la un spital din Berna unde a fost ţinută o noapte sub observaţie.
Peste 100 de persoane au participat la operaţiunea de salvare care a fost o adevărată cursă contra cronometru. Fetiţa a fost conştientă şi a comunicat cu salvatorii pe durata operaţiunii.
Fetiţa se afla în vacanţă, alături de familia ei originară dintr-o altă regiune a Elveţiei.
O fetiţă de 2 ani a fost salvată după ce a rămas 12 ore într-o crevasă din Alpii elveţieni
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

381
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
381

2.340
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.340

2.878
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.878

716
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
716

589
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
589

776
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
776

2.464
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.464

14.548
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
14.548

2.502
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.502

1.543
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.543

1.705
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.705

3.898
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.898

2.716
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.716
















Comentează