DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O fetiţă de 8 ani din Franța, răpită la cererea mamei sale, a fost gasită, ulterior în Elveția

Basilica.ro
copil

O fetiţă în vârstă de 8 ani din Franţa, răpită marţi în Vosges (est) la cererea mamei sale, a fost găsită împreună de aceasta "într-un imobil ocupat ilegal din comuna Sainte-Croix" în cantonul Vaux, în Elveţia, a anunţat duminică procurorul Republicii din Nancy, relatează AFP.

"Investigaţiile au stabilit că Lola Montemaggi a petrecut prima noapte în Elveţia într-un hotel din Estavyer-le-Lac (cantonul Fribourg) înainte de a fi găzduită de o femeie din Neufchatel (şi) dusă apoi în acest imobil ocupat ilegal din Sainte-Croix", a afirmat el.

Mia, în vârstă de 8 ani, a fost răpită marţi la cererea mamei sale, Lola Montemaggi - care îşi pierduse dreptul de custodie - de către trei bărbaţi în timp ce copilul locuia cu bunica ei maternă în Les Poulieres, un sat din Vosges, la aproximativ 30 de km de Epinal, scrie Agerpres.ro.

Mia este "în stare bună de sănătate" şi va fi dusă înapoi la bunica ei maternă de Protecţia Judiciară a Tinerilor (PJJ) "mandatată imediat să o recupereze din Elveţia", a anunţat parchetul din Nancy.

Lola Montemaggi, în vârstă de 28 de ani, a fost plasată în arest preventiv de autorităţile elveţiene care au arestat de asemenea o altă persoană pe teritoriul elveţian, "alte arestări" urmând să aibă loc în acest caz, a declarat procurorul Republicii din Nancy, François Pérain.

"Aproape două sute de jandarmi au intervenit în cadrul acestei anchete", a afirmat procurorul.

"Doi jandarmi au fost trimişi pe teritoriul elveţian pentru a-şi ajuta colegii elveţieni", a spus el, mulţumind "autorităţilor elveţiene pentru eforturile depuse care au permis localizarea fugarei şi a fiicei sale într-un timp foarte scurt".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.