O floare unică în lume este amenințată cu dispariția: O mină de litiu va face să piară Eriogonum tiehmii

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-05-2024

Actualizat: 24-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Într-o vale stâncoasă din statul american Nevada, Patrick Donnelly priveşte cu atenţie o mică floare cu boboci roz: în curând, înflorirea acestei specii unice în lume va dezvălui petalele sale galben-crem. Este o privelişte rară, de acum ameninţată cu dispariţia, informează AFP.

Pentru că în acest colţ îndepărtat din Vestul american, subsolul abundă în litiu, un metal esenţial pentru fabricarea bateriilor utilizate de maşinile electrice. Compania australiană Ioneer doreşte să înfiinţeze acolo o mină de litiu.

"Ei pretind că nu vor dăuna acestei flori. Dar, dacă cineva ar construi o mină în aer liber la 60 de metri de casa ta, nu ţi-ar afecta profund viaţa?", se întreabă indignat acest activist de mediu, în vârstă de 41 de ani.

"Mina va provoca dispariţia plantei", a declarat Patrick Donnelly, de profesie biolog şi membru al ONG-ului Center for Biodiversity.

Denumită "Tiehm's buckwheat" ("Hrişca lui Tiehm"), această varietate de hrişcă a fost inclusă pe lista speciilor pe cale de dispariţie la sfârşitul anului 2022 de către autorităţile federale americane, care au identificat mineritul ca fiind principala sa ameninţare.

Cu aproximativ 20.000 de exemplare, care cresc doar în câteva zone foarte specifice, pe o suprafaţă totală echivalentă cu cinci terenuri de fotbal, ea întruchipează în Statele Unite delicata chestiune pe care o ridică schimbările climatice.

Cum putem realiza tranziţia energetică, care necesită multe metale (cupru, litiu, nichel, cobalt, etc.), fără a agrava dispariţia deja alarmantă a biodiversităţii, care este esenţială pentru viaţă?

Coexistenţă

În situl Rhyolite Ridge, un fost lac înconjurat de formaţiuni vulcanice, compania Ioneer intenţionează să extragă "22.000 de tone de carbonat de litiu pe an" şi să îl rafineze la faţa locului, a declarat patronul său, Bernard Rower.

Această cantitate ar putea furniza materia primă pentru bateriile folosite de 370.000 de vehicule electrice, în fiecare an, timp de 25 de ani. Companiile Ford şi Toyota sunt deja interesate de acest proiect.

În Statele Unite, unde preşedintele Joe Biden a stabilit obiective ambiţioase în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, proiectul ar permite stimularea unei producţii de litiu, până acum aproape inexistentă.

"Este important să dezvoltăm un lanţ de aprovizionare naţional, pentru a permite această tranziţie energetică", a insistat Bernard Rowe.

Cererea mondială de litiu va creşte de cel puţin cinci ori până în 2030, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE). Producţia actuală este în mare parte controlată de China, Australia şi Chile: o concentrare riscantă, care riscă să încetinească tranziţia.

Potrivit companiei Ioneer, frenezia asociată cu diversificarea ofertei de litiu nu înseamnă neapărat sacrificarea vieţii.

"Suntem convinşi că mina şi 'Hrişca lui Tiehm' pot să coexiste", a insistat Bernard Rowe, care vorbeşte doar despre "un impact indirect" asupra acestei flori.

Compania Ioneer ar urma să distrugă treptat 22% din habitatul plantei şi prevede mai multe măsuri, inclusiv perdele anti-praf, pentru a bloca norii de praf ridicaţi de camioanele necesare pentru exploatarea litiului.

De asemenea, compania a cheltuit 2,5 milioane de dolari pentru cercetarea acestei flori, pe care o cultivă într-o seră şi speră să o replanteze la nivel local.

"Greenwashing"

"Maschează extincţia unei specii prin greenwashing. Ei spun că vor să salveze această plantă, dar, în realitate, o vor duce la pieire", a spus Patrick Donnelly. Termenul de "greenwashing" desemnează o formă de propagandă în care se folosesc discursuri ecologiste în mod înşelător pentru a promova percepţia că produsele, obiectivele sau politicile unei organizaţii sunt prietenoase cu mediul înconjurător.

Activistul de mediu protestează faţă de viitoarea carieră, care va avea o adâncime mai mare decât înălţimea clădirii Empire State Building, şi faţă de praful generat de traficul de camioane, care este posibil să limiteze fotosinteza florilor şi să dăuneze insectelor care le polenizează.

Asociaţia sa ar dori ca mina să fie mutată la o distanţă de cel puţin 1,6 kilometri de aceste flori. Sau chiar ca proiectul să fie anulat, în favoarea altor zăcăminte de litiu, mai puţin problematice: Nevada, un stat-cheie pentru viitorul ţării din acest punct de vedere, deţine aproximativ o sută de astfel de zăcăminte.

"Nu este la fel de simplu ca şi cum ai spune că poţi să treci strada şi să sapi în altă parte", a reacţionat Bernard Rowe, amintind că a investit 170 de milioane de dolari începând din 2016 pentru a demonstra fezabilitatea minei sale. "Multe dintre celelalte zăcăminte nu au atât de multă muncă în spate, aşadar nu reprezintă o alternativă viabilă", a adăugat el.

Ministerul Energiei a promis deja că va acorda un împrumut de 700 de milioane de dolari companiei Ioneer, cu condiţia ca studiul său de impact asupra mediului să fie considerat concludent.

Compania australiană speră să înceapă producţia spre sfârşitul anului 2027. Însă Center for Biodiversity promite să conteste proiectul în instanţă.

Patrick Donnelly consideră că această chestiune depăşeşte cu mult soarta unei flori izolate din Nevada. Pentru că un milion de specii din întreaga lume sunt ameninţate cu dispariţia, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.

"Biodiversitatea ne oferă aer curat, apă curată şi hrană. Dacă rezolvăm criza climatică, dar, în acest proces, ducem totul la dispariţie, tot vom pierde lumea în care trăim", a adăugat activistul de mediu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri