Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O flotă de 80 de ambulanţe egiptene soseşte la Rafah pentru a prelua zeci de răniți palestinieni

BBC
Rafah

Aproximativ 80 de ambulanţe din Egipt au sosit miercuri dimineaţa în punctul de trecerea frontierei către Fâşia Gaza de la Rafah, pentru a prelua palestinieni răniţi, declară un oficial egiptean din punctul de trecerea frontierei CNN, scrie news.ro.

Răniţii sunt primii palestinieni care urmează să iasă din enclava palestiniană de la începutul războiului Israelului cu Hamasul, în urmă cu peste trei săptămâni.

Oficialul citat declară CNN că punctul de frontieră este pregătit să permită trecrea unui număr de 81 de palestinieni răniţi care să primească îngrijiri în spitale din Egipt.

Directorul Spitalului Al Shifa din Fâşia Gaza, doctorul Mohammed Abu Silmiyeh, declară CNN că majoritatea răniţilor necesită intervenţii chirurgicale în bloc operator, o procedură care este imposibilă în prezent în Fâşia Gaza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.