Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O fostă deputată a fost împuşcată mortal în propria locuință: bărbați înarmați au intrat în casă peste ea în Kabul

Radu Pop
pistol arma

O fostă deputată afgană a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp, în locuinţa sa din Kabul, de bărbaţi înarmaţi, a anunţat duminică poliţia, transmit agenţiile internaţionale de presă. Fratele ei a fost, de asemenea, rănit, informează Agerpres.

Mursal Nabizada a fost aleasă în 2018 în Wolesi Jirga, camera inferioară a parlamentului afgan, reprezentând capitala Kabul, în timpul fostului guvern care s-a prăbuşit după retragerea forţelor conduse de SUA în august 2021.

Motivul crimelor nu este clar, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei talibanilor, Khalid Zadran. Forţele de securitate au deschis o anchetă pentru a încerca ''să-i găsească pe infractori şi să-i predea justiţiei'', a adăugat el.

Niciun grup sau individ nu a revendicat responsabilitatea pentru asasinarea fostului deputat.

În timp ce asasinările misterioase ale femeilor tinere s-au înmulţit în Afganistan de când talibanii au revenit la putere în august 2021, aceasta este prima dată când a fost vizată o fostă politiciană.

Pe parcursul celor două decenii de intervenţie militară condusă de SUA în Afganistan, femeile au ajuns în poziţii importante în societatea afgană, multe dintre ele devenind judecătoare, jurnaliste, poliţiste sau angajându-se în politică. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au fugit din ţară de când talibanii au recâştigat puterea în 2021, dar Nabizada a rămas. În urmă cu aproximativ patru luni, a apărut la un program TV local cu faţa acoperită şi a spus că lucrează pentru o organizaţie neguvernamentală. Ea a vorbit despre politicile restrictive ale talibanilor împotriva dreptului femeilor la educaţie şi la muncă.

De la întoarcerea lor, talibanii au impus restricţii severe asupra femeilor afgane, împiedicându-le să ocupe locuri de muncă în sectorul public, interzicându-le accesul în licee şi universităţi şi în parcuri. De asemenea, le-au ordonat să se acopere în public, de preferinţă cu o burqa (văl complet).

Capitala Afganistanului, Kabul, a fost scena unor incidente de securitate din ce în ce mai numeroase în ultimele luni. Miercuri, o explozie lângă Ministerul de Externe s-a soldat cu cel puţin cinci morţi şi peste o duzină de răniţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.