Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O fostă regină mexicană a frumuseţii şi un complice româno-olandez, condamnați după ce au furat sticle cu vin de 1,7 milioane de dolari

judecator justitie

O fostă concurentă la concursuri de frumuseţe din Mexic şi partenerul său cu cetăţenie româno-olandeză s-au delectat cu o cină constând în 14 feluri de mâncare la restaurantul cu stele Michelin al hotelului Atrio din vestul Spaniei, urmată de un un tur ghidat al cramei acestuia. Însă, a doua zi dimineaţă, ei au fugit cu 45 de sticle cu unele dintre cele mai bune vinuri din lume, în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane de dolari. Legea i-a ajuns, însă, din urmă, anunță Agerpres.

Un tribunal din oraşul Cáceres a anunţat luni că femeia a fost condamnată la patru ani de închisoare, iar complicele ei, cu dublă naţionalitate, română şi olandeză, la patru ani şi jumătate, după ce au fost găsiţi vinovaţi de furt în formă agravată.

Cei doi au fost, de asemenea, obligaţi la plata despăgubirilor către asiguratori

Cei doi au fost, de asemenea, obligaţi la plata despăgubirilor către asiguratori, în valoare de peste 750.000 de euro (799.000 de dolari), a declarat instanţa într-un comunicat.

Potrivit instanţei, femeia de naţionalitate mexicană, în vârstă de 29 de ani, s-a înregistrat la hotel în octombrie 2021 folosind un paşaport elveţian fals şi având la ea doar un rucsac. Un angajat al hotelului care i-a ridicat bagajul a observat că acesta cântărea foarte puţin.

Femeii, care conform El Pais a concurat într-un concurs de frumuseţe în ţara sa, i s-a alăturat ulterior complicele său, un bărbat în vârstă de 47 de ani.

Ei au servit o cină constând în 14 feluri de mâncare la restaurantul hotelului şi ulterior au fost conduşi într-un tur al cramei.

Cei doi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă din Muntenegru în Croaţia

La scurt timp după ora 2:00, ea a comandat o salată în cameră, distrăgând atenţia singurului membru al personalului de noapte şi oferindu-i ocazia complicelui său să ia o cheie electronică de la recepţie.

După ce el nu a reuşit să intre în cramă deoarece luase cheia greşită, femeia a încercat o nouă diversiune, comandând un desert.

Bărbatul a reuşit să ia o cheie "master" şi să intre astfel în cramă, unde a umplut rucsacul cu 45 de sticle - inclusiv o sticlă unică cu vin vechi, din secolul al XIX-lea, în valoare de 350.000 de euro. Pe lângă acestea, el a pus în rucscac două pungi cu prosoape pentru a preveni zgomotul produs de sticle.

Cuplul a părăsit hotelul înaintea zorilor şi a fugit rapid din Spania.

După ce au fost căutaţi timp de nouă luni în Europa, cei doi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă din Muntenegru în Croaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.