DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O fotografie postată săptămâna aceasta pe Instagram pare să o arate pe prinţesa Latifa, dispărută de câteva luni

bbc.com
printesa latifa

O fotografie postată săptămâna aceasta pe două conturi publice de Instagram pare să o arate pe prinţesa Latifa, fiica emirului din Dubai, care nu a mai fost văzută de câteva luni, anunţă BBC.

La mijlocul lunii februarie, BBC Panorama a difuzat un material video, în care prinţesa afirma că este ţinută ostatică şi că se teme pentru viaţa ei.

BBC notează, sâmbătă, că un prieten al prinţesei a confirmat că Latifa este în fotografia postată, scrie News.ro.

David Haigh, cofondator al campaniei Free Latifa, a declarat: "Confirmăm că au existat mai multe evoluţii potenţial semnificative şi pozitive în campanie. Nu intenţionăm să comentăm mai departe în această etapă, o declaraţie suplimentară va fi emisă la momentul potrivit".

În fotografie pare să fie prinţesa Latifa într-un centru comercial din Dubai, Mall of the Emirates (MoE), alături de alte două femei. Prietenii Latifei au declarat pentru BBC că le recunosc pe ambele femei şi că Latifa este o amică a lor.

Fotografia a fost postată pe Instagram, care nu include metadate ce ar arăta data şi ora, precum şi locul în care a fost făcută.

În imagine se poate vedea un cinematograf care promovează filmul Demon Slayer: Mugen Train, care a fost lansat în Emiratele Arabe Unite la 13 mai 2021.

Fotografia a fost postată pe Instagram joi pe conturile celorlalte femei din imagine, una dintre ele adăugând comentariul: "Seara minunată la MoE cu prietenii”.

Nici o femeie nu a răspuns la cererea BBC de comenta cu privire la starea Latifa sau de a oferi informaţii despre momentul în care a fost făcută fotografia.

"Presupunând că fotografia este autentică, ea dovedeşte că Latifa este în viaţă, dar nu ştim nimic despre condiţiile de reţinere sau libertatea ei", a declarat Kenneth Roth de la Human Rights Watch pentru BBC.

În februarie, familia regală din Dubai a anunţat că prinţesa Latifa primeşte "îngrijiri acasă”, după ce BBC a obţinut filmuleţe în care aceasta acuza faptul că este ţinută ostatică încă din 2018, când a încercat să fugă din ţară. În filmuleţele înregistrate în secret, prinţesa a spus că se teme pentru viaţa ei.

Filmările au determinat apeluri globale pentru o investigaţie ONU. Agenţia ONU pentru drepturile omului a cerut Emiratelor Arabe Unite să furnizeze dovezi că prinţesa este încă în viaţă.

Ea afirma atunci că este ţinută ”ostatică” şi că se teme pentru viaţa sa.

”Sunt într-o vilă. Sunt ţinută ostatică, iar această vilă a fost transformată în închisoare”, declara prinţesa, în vârstă de 35 de ani, în această înregistrare video cu telefonul mobil, în toaletă, pentru că”este singura încăpere cu uşă pe care o pot încuia”.

”Toate ferestrele au fost închise (...). Sunt cinci poliţişti afară şi două poliţiste înăuntru”, susţinea fiica lui Mohammed bin Rashid al-Maktoum.

În 2018, Latifa al-Maktoum anunţa într-o înregistrare video difuzată pe YouTube că vrea să fugă din ţară.

Abia reţinându-şi lacrimile, ea spunea că a fost ”torturată” şi ”încarcerată timp de trei ani” de către tatăl său, în urma unei prime tentative de evadare, pe când era doar o adolescentă, în 2002.

Această înregistrare video a fost publicată după eşecul tentativei de a evada, la bordul unui velier, imobilizat de către Marina indiană.

Potrivit BBC, ea spunea în înregistrările sale video că a fost drogată pe velier şi că s-a trezit abia după ce s-a întors în Dubai, unde este reţinută.

Guvernul din Dubai a rupt tăcerea în acest caz rocambolesc la 17 aprilie 2018 şi a confirmat că prinţesa a fost ”adusă” familiei sale şi că este ”bine”.

În martie 2020, justiţia britanică a stabilit că emirul Dubaiului a comandat răpirea a două dintre fiicele sale, Latifa şi Shamsa.

La vârsta de 18 ani, Shamsa a încercat să fugă de tatăl său, în 2000, pe când se afla într-o vacanţă în Anglia.

Potrivit versiunii Latifei, tânăra a fost găsită la două luni după ce a fugit, a fost ”drogată”, adusă la Dubai şi ”închisă”.

Justiţia britanică s-a pronunţat în cadrul unei proceduri între emirul Dubaiului şi prinţesa Haya.

Devenită, în 2004, a şasea soţie a suveranului emiratului, Haya a creat senzaţie în 2019 după ce a fugit la Londra împreună cu cele două fiice ale cuplului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.