O femeie însărcinată, de 23 ani, din judeţul Galaţi, a fost rănită luni şi a ajuns la spital, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de o ambulanţă al cărei şofer, un bărbat de 55 ani, era băut, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, o ambulanţă din municipiul Tecuci a fost implicată într-un eveniment rutier, care a avut loc la intersecţia străzii Traian cu strada Radu Negru, din Galaţi. Conducătorul autospecialei, un bărbat de 55 ani, nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 ani, din localitatea Chiraftei.
În urma impactului, femeia însărcinată a fost rănită, fiind transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultat pozitiv fiind înregistrat doar în cazul bărbatului, care a prezentat o alcoolemie de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, anunţă Agerpres.
Şoferul ambulanţei riscă să îşi piardă şi locul de muncă. "Ambulanţa venea de la Tecuci şi asigura transportul dializaţilor. Este vorba despre o neacordare de prioritate. Femeia însărcinată a fost preluată de o ambulanţă, alta decât cea implicată în accident, şi transportată la spital, prezentând contuzii toracice şi abdominale şi sperăm să nu fie ceva grav. Oricum, am demarat o anchetă internă şi dacă va fi găsit vinovat, şoferului ambulanţei i se va desface contractul de muncă", a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.































Comentează