O investiţie de 200 de milioane de dolari în Warner Music Group, discutată de grupul chinez Tencent Holdings

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 31-05-2020

Actualizat: 31-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Gigantul chinez al internetului Tencent Holdings discută o investiţie de 200 de milioane de dolari în Warner Music Group, înainte de oferta publică iniţială a companiei de înregistrări, potrivit unui articol publicat vineri de Wall Street Journal, citat de Reuters, potrivit news.ro.

Warner Music lucrează pentru a atrage instituţii care, alături de Tencent, ar servi drept investitori ancoră, contribuind cu un total de peste 1 miliard de dolari la obiectivul de a atrage până la 1,8 miliarde de dolari, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de publicaţie.

Listarea celei de-a treia mari companii de înregistrări din lume, casa unor artişti precum Cardi B, Ed Sheeran şi Bruno Mars, ar putea să realizeze cea mai mare ofertă publică iniţială care a avut loc până acum în 2020.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

Warner Music a amânat în martie oferta publică iniţială, din cauza impactului avut de pandemia de COVID-19 asupra pieţelor de capital

Compania ar urma să stabilească preţul ofertei publice iniţiale pe 2 iulie, iar acţiunile vor debuta la bursa Nasdaq.

Reprezentanţii Tencent nu au fost disponibili pentru comentarii, iar cei ai Warner Music au refuzat să comenteze.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri