DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O jurnalistă de la Russia Today a fost grav rănită în Siria

russia today

Postul rus de televiziune RT (fost Russia Today) a anunţat miercuri că una dintre jurnalistele sale aflate în Siria a fost grav rănită la Maarrat al-Numan (nord-vest), oraş strategic preluat de regim după săptămâni de bombardament, informează AFP potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat publicat pe aplicaţia Telegram a RT, Wafa Shabrouney şi echipa sa "filmau depozite de arme rămase după retragerea combatanţilor din oraşul Maarrat al-Numan".

"Conform primelor informaţii, un obuz a explodat. Potrivit şeferului său, Wafa este în viaţă, a fost transferată de la spitalul din Khan Shaykhun la cel guvernamental din Hama", a adăugat RT. "Wafa Shabrouney a fost serios rănită", precizează postul.

Forţele regimului sirian au anunţat miercuri că au preluat Maarrat al-Numan, al doilea oraş din provincia Idleb, care timp de mai mulţi ani a fost epicentrul "revoluţiei" înainte de a deveni, din cauza raidurilor forţelor guvernamentale şi ruse, un oraş fantomă.

Acest oraş este strategic pentru că se află pe autostrada M5 care leagă Alep, mare metropolă din nord, de capitala Damasc, pe care puterea lui Bashar al-Assad caută să şi-o asigure.

Susţinut de aviaţia aliatului său rus, regimul continuă să recucerească regiunea Idleb în întregime, aflată în nord-vestul ţării.

Finanţat de puterea rusă şi uneori acuzat că este vocea Kremlinului, postul de informaţii RT (fost Russia Today) emite în rusă, engleză, spaniolă, arabă şi franceză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.