Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O jurnalistă din Maroc a fost condamnată la închisoare pentru un avort

operationworld.com
Maroc

O jurnalistă marocană a fost condamnată luni la un an de închisoare cu executare pentru 'avort ilegal' şi 'relaţii sexuale în afara căsătoriei' de un tribunal din Rabat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Procesul în care a fost judecată Hajar Raissouni, în vârstă de 28 de ani, a provocat indignare în ţară şi în afara ei.

Aceeaşi instanţă l-a condamnat pe ginecologul femeii la 2 ani de închisoare cu executare, pe anestezist la un an de detenţie cu suspendare, tot cu suspendare fiind condamnată şi o secretară.

Logodnicul jurnalistei a primit un an de închisoare cu executare.

'Acest proces nu ar fi trebuit să aibă loc, acuzaţiile sunt nefondate: nu a existat nici de desfrâu (relaţii sexuale în afara căsătoriei, n.red.), nici avort', a declarat avocatul jurnalistei, Abdelmoula El Marouri, după anunţarea verdictului.

Arestată la sfârşitul lui august la intrarea într-un cabinet medical din Rabat, reportera a fost 'constrânsă la un examen medical fără acordul său'. Avocaţii său au asimilat acest examen cu 'tortura', au invocat 'probe fabricate' şi au cerut eliberarea femeii.

Citește și: Dincă bagă anchetatorii ÎN SPERIEȚI: Criminalul din Caracal are tendințe sinucigașe

Aceasta risca doi ani de închisoare în baza codului penal marocan, care pedepseşte relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi avortul atunci când viaţa mamei nu este în pericol.

Hajar Raissouni, jurnalistă la cotidianul de limbă arabă Akhbar Al-Yaoum, a denunţat un proces 'politic'. Femeia a fost interogată de poliţie cu privire la apropiaţii săi, la ziarul la care lucra şi la articolele sale, după cum a declarat ea. Unul din unchii săi este un editorialist angajat al cotidianului Akhbar Al-Yaoum, iar un altul este un ideolog islamist care se opune statutului de 'comandor al credincioşilor' al regelui Mohammed al VI-lea.

Zeci de jurnalişti şi reprezentanţi ai unor ONG-ri au fost prezenţi luni în sala tribunalului, înţesată de lume. Reporteri fără Frontiere a denunţat o 'înverşunare judiciară împotriva jurnaliştilor', iar Human Rights Watch (HRW) o 'încălcare flagrantă a dreptului la viaţă privată şi la libertate'.

Sute de persoane s-au adunat în faţa tribunalului înaintea deschiderii procesului în septembrie, pentru a-şi declara sprijinul faţă de jurnalistă în numele respectării libertăţilor individuale.

Parchetul din Rabat a dat asigurări că arestarea nu a avut 'nimic de-a face cu profesia sa de jurnalist', şi că a intervenit într-o anchetă mai amplă vizând cabinetul medical.

În 2018, justiţia marocană a inculpat 14.503 persoane pentru desfrâu, 3.048 pentru adulter, 170 pentru homosexualitate şi 73 pentru avort, conform cifrelor oficiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.