O locuinţă din localitatea Vieru a ars de la jarul căzut dintr-o afumătoare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-02-2023

Actualizat: 21-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

"Un incendiu violent a izbucnit, aseară, în gospodăria unei familii din localitatea Vieru. Proprietarul a văzut fumul dens şi a reuşit să iasă la timp din casă şi să anunţe pompierii. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o cisternă şi o ambulanţă SMURD. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta la o anexă şi la o bucătărie de vară, dar şi la acoperişul locuinţei', se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ISU Giurgiu.

Pompierii au intervenit astfel încât flăcările să nu se extindă la restul locuinţei şi au acţionat pentru stingerea incendiului.

Acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, anexele gospodăreşti, materiale de construcţii depozitate în interior şi tâmplăria PVC au ars în urma incendiului.

Potrivit pompierilor, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut dintr-o afumătoare, care era amplasată lângă materiale combustibile.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri