Un portret rar al eroului independenţei Indiei, Mahatma Gandhi, a fost vândut la licitaţie la Londra pentru peste 176.600 de euro, de două ori mai mult decât estimarea iniţială, a anunţat casa de licitaţii Bonhams, informează joi AFP.
Pictat în 1931 de artista britanico-americană Clare Leighton, tabloul este considerat singurul pentru care Gandhi a pozat.
Evaluat iniţial între 50.000 şi 70.000 de lire sterline (echivalentul a 58.000-82.000 de euro), portretul a fost adjudecat pentru suma de 152.800 de lire (176.626 de euro), a anunţat marţi casa de licitaţii.
Clare Leighton l-a întâlnit pe Gandhi în 1931, în perioada în care acesta se afla la Londra pentru negocieri cu guvernul britanic privind India.
Ea făcea parte din cercurile artistice londoneze de stânga şi i-a fost prezentată lui Gandhi de către partenerul ei, jurnalistul Henry Noel Brailsford.
Gandhi a fost ucis prin împuşcare în 1948 de Nathuram Godse, un extremist care îl acuza că i-a trădat pe hinduşi acceptând împărţirea Indiei şi crearea Pakistanului cu majoritate musulmană.
Asasinul lui Gandhi este azi venerat de numeroşi naţionalişti hinduşi care militează pentru ca faptele sale să fie reevaluate.
Potrivit familiei Leighton, portretul lui Gandhi a fost atacat cu un cuţit de către un "extremist hindus" la începutul anilor 1970.
Comentează