Un bebeluş din Hunedoara şi mama sa, externaţi de la Maternitatea Spitalului Municipal Timişoara din Timişoara, au fost depistaţi pozitivi cu coronavirus. Bebeluşul este din grupul de 10 nou-născuţi care au avut rezultat pozitiv la test, fiind apoi retestaţi. Alţi şapte bebeluşi au fost testaţi negativ a doua oară.
”Rezultatele retestărilor nou- născutului din judeţul Hunedoara şi a mamei sale au ieşit pozitive. Cei doi vor fi internaţi în Maternitatea Bega din Timişoara”, a transmis Ministerul Sănătăţii, prin Grupul de Comunicare Strategică.
- CITEȘTE ȘI: O nouă profeție marca Bill Gates! Când se va mai confrunta omenirea cu o criză de anvergură
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a cerut DSP Timiş să facă verficări la Spitalul Municipal Timişoara, după ce zece nou-născuţi au fost depistaţi cu coronavirus. Probele au fost recoltate în 1 aprilie, iar testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie, iar pentru mamele celor zece bebeluşi rezultatele au fost negative. De asemenea, 25 de cadre medicale şi paciente au fost infectate.
"Din primele informaţii, la Spitalul Municipal au fost recoltate probe de la 49 de mame şi tot atâţia nou-născuţi în data de 1 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuţi pozitiv la COVID-19. Menţionăm că testele mamelor acestor nou născuţi sunt negative", anunţa luni Ministerul Sănătăţii.
Managerul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Olimpia Oprea, a declarat că testele făcute bebeluşilor de la Maternitatea Odobescu din Timişoara au ieşit pozitive după ce s-a întârziat efectuarea realizării testelor în urma presiunilor fostei directoare a Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, care a ameninţat cu dosare penale.
Un dosar penal, având ca obiect fapta de zădărnicire a combaterii bolilor a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în legătură cu acest caz.
Joi, MS anunţa că şapte dintre cei zece beluşi de la Maternitatea Odobescu din Timişoara, depistaţi iniţial pozitiv, au acum teste negative, după ce analizele au fost refăcute.
Comentează