O mașină de poliție a fost implicată într-un accident, în Sibiu

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 03-03-2024

Actualizat: 03-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Opinia Timisoarei

O autospecială a Poliției aflată în misiune a fost implicată duminică într-un accident într-o intersecție din Sibiu. Nu au fost înregistrate victime, accidentul soldându-se doar cu pagibe materiale.

Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc la intersecția străzilor Odesa - T. Vladimirescu din municipiul Sibiu, scrie news.ro.

În momentul producerii accidentului, polițiștii circulau cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, ca urmare a preluării unui apel 112 în care s-a sesizat un scandal în familie.

„În intersecția menționată, un autoturism care circula pe str. T. Vladimirescu nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție care a pătruns în intersecție de pe str. Odesa, a intrat în coliziune cu aceasta, iar din impact a fost proiectată într-o altă mașină”, arată Poliția Sibiu.

Au fost înregistrate doar pagube materiale. Șoferii au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Polițiștii rutieri fac cercetări la fața locului pentru a stabili cauza și împrejurările producerii accidentului, urmând a fi luate măsurile legale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri