O șmecherie de toți banii, ignorată de SIF

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-10-2014

Actualizat: 29-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O șmecherie financiară de toți banii iese la suprafață în această perioadă. Cum este păcălit statul la TVA, iar procurorii înghit totul pe nemestecate, priviți în demonstrația de mai jos.

Dosarul Lemar ar fi trebuit să fie despre un grup infracțional bine pus la punct, în jurul firmei Distrib Expert Buzău. Despre ce este vorba, pe scurt, să înțelegeți schema. Așadar, firma Distrib Expert Buzău, unde patron și administrator este doamna Viorica Cord (da, aceeași de la firma de distribuție Cord - una şi aceeaşi cu firma acuzată că distribuie mită electorală în numele ACL), factura intracomunitar, în Bulgaria, produse alimentare. Marfa nu pleca niciodată la firma din Bulgaria, în spatele căreia se afla un anume Grigore Narcis, informează presa locală.

Așadar, e vorba de facturi fictive, doar pentru a lua de la stat valoarea TVA-ului. Și statul a dat, nu glumă. Totuși, marfa asta pleca undeva. La alte firme din țară, la un preț sub cel al pieței, astfel încât toată lumea să câștige, iar marfa să fie rapid epuizată. Printre firmele care primeau marfă ieftină de la Distrib Expert Buzău se numără și Lemar. Atenție, este una dintre firme, nu singura! Desigur, Lemar știe de unde vine marfa, știe de ce e mai ieftină, știe care-i circuitul prin care se fură. Dar e un risc asumat, la fel ca-n cazul celorlalte societăți care primeau marfă ieftină de la experții în furat TVA, de la Distrib. Firma din Bulgaria se descărca și ea, la rândul ei, de facturi, la niște firme din România, cele mai multe dintre ele de tip fantomă, pentru ca totul să pară în ordine, la un control. Numai că cei de la Finanțe și-au dat seama cum stau lucrurile și au pus cap la cap facturile, furnizând la SIF un dosar aproape rezolvat.

Cei de la SIF Prahova au venit, s-au uitat prin acte și au decis să trimită totul la DIICOT, spunând că e vorba de un grup infracțional. În dosar au uitat însă să îi treacă pe cei care coordonau toată rețeaua. Mai mult, un anume domn Nicușor Tache, mâna dreaptă a doamnei Viorica Cord, de la Distrib Expert, a fost chemat ca martor în dosar, deși e evident, iar asta reiese clar din stenograme, că omul coordona inclusiv transportul la firmele care primeau marfa în țară,
pentru a o revinde la un preț avantajos. Practic, șeful cel mare i-a vândut pe cei mai mici și a scăpat, iar procurorul s-a mulțumit cu asta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri