O navă de război americană a trecut miercuri prin strâmtoarea Taiwan, a anunţat US Navy, o operaţiune riscând să provoace furia Chinei care revendică suveranitatea asupra acestei regiuni, notează AFP potrivit Agerpres.
Distrugătorul lansator de rachete "USS Barry a desfăşurat o operaţiune de rutină la 14 octombrie în strâmtoarea Taiwan, în respectul dreptului internaţional", a indicat o purtătoare de cuvânt a celei de-a 7-a Flote americane, căpitanul Reann Mommsen.
"Trecerea navei prin strâmtoarea Taiwan dovedeşte angajamentul Statelor Unite faţă de o regiune Indo-Pacific liberă şi deschisă", a precizat ea într-un comunicat.
US Navy efectuează frecvent operaţiuni zise de "libertate a navigaţiei" în strâmtoarea care separă China continentală de Taiwan, ceea ce provoacă întotdeauna răspunsuri în forţă ale Beijingului.
China consideră Taiwanul ca o parte a teritoriului său. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat acolo după preluarea puterii de către comunişti pe continent în 1949, la capătul unui război civil chinez.
Taiwanul dispune de propria monedă şi drapel, dar nu este recunoscut de ONU ca stat independent. Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taipeiul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul, dar rămâne aliatul cel mai puternic al insulei şi principalul furnizor de arme.
Beijingul ameninţă să recurgă la forţă în cazul proclamării independenţei Taiwanului sau al unei intervenţii externe.
În acest context, Beijingul consideră trecerea navelor străine prin strâmtoare ca o încălcare a suveranităţii sale. Washingtonul şi numeroase capitale văd în schimb această regiune ca făcând parte din apele internaţionale şi prin urmare deschisă tuturor.
O navă de război americană a intrat în strâmtoarea Taiwan - Gestul ar putea provoca furia Chinei
Articole Similare

1.591
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
1.591

1.818
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
1.818

2.568
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
2.568

54
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
54

1.138
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.138

104
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
104

3.002
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
3.002

2.253
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.253

2.828
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
2.828

2.345
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.345

98
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
98

136
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
136

2.717
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.717

















Comentează