Un tânăr francez radicalizat a fost arestat luni la Carcassonne, în sud-estul ţării, fiind suspectat că pregătea o 'acţiune violentă' având ca ţintă turişti americani şi ruşi, transmite joi AFP, citând surse concordante.
Tânărul de 22 de ani, convertit la islam, 's-a deplasat în oraşul Carcassonne pentru a comite o acţiune violentă, vizând în special americani şi ruşi', a declarat o sursă judiciară. Conform unei surse apropiate anchetei, atacul ar fi vizat turişti. În momentul reţinerii, suspectul avea asupra sa un cuţit şi un ciocan. El este originar din Lunel, un orăşel din sudul Franţei, de unde în jur de 30 de persoane au plecat să lupte în Siria. Potrivit unei surse judiciare, el era 'cunoscut de serviciile specializate'.
Arestarea sa a survenit în cadrul unei anchete deschise luni dimineaţă de secţia antiteroristă a Parchetului din Paris pentru asociere infracţională în legătură cu o acţiune teroristă criminală. Suspectul poate fi ţinut în arest preventiv timp de 96 de ore. Ancheta a fost încredinţată Direcţiei generale de securitate internă (DGSI). Oraşul Carcassonne, foarte frecventat de turişti, adăposteşte două situri aflate în patrimoniul cultural UNESCO, cetatea medievală şi Canal du Midi, conform Agerpres.































Comentează