DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O nouă IDEE năstrușnică a cercetătorilor britanici: Vor să infecteze voluntari cu noul coronavirus

MFE
screening cercetare medicina

O echipă de oameni de ştiinţă britanici are în vedere infectarea unor voluntari cu noul coronavirus pentru a-i putea analiza în vederea avansării cercetărilor, în special pentru dezvoltarea unui vaccin mult aşteptat, o premieră mondială ce ridică întrebări etice, relatează marţi AFP, potrivit agerpres, anunță blacknews.ro.

Utilizată deja în cazul altor afecţiuni, această metodă nu a fost niciodată folosită ca răspuns la pandemia de COVID-19, al cărei al doilea val care afectează în prezent Europa determină în unele ţări reîntoarcerea la izolare, fără perspectiva sigură a unui vaccin disponibil în curând.

Prima etapă a proiectului, desfăşurat în parteneriat cu Imperial College London, constă în explorarea fezabilităţii unei expuneri la SARS-CoV-2 a unor voluntari sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, fără factori de risc.

Citește și: DNA, lovitură cruntă pentru fostul ministru al sănătăţii. Suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie, în contextul comercializării de bunuri de uz medical .

Această fază iniţială are ca scop determinarea cantităţii de virus care produce simptome la o persoană, a explicat Imperial College London pe site-ul său web.

Următorul pas va fi studierea ”modului în care funcţionează vaccinurile în organism pentru a stopa sau preveni COVID-19, analiza tratamentelor potenţiale şi studierea răspunsului imun al organismului”.

”Prioritatea noastră numărul unu este siguranţa voluntarilor”, a declarat doctor Chris Chiu, care conduce această cercetare în cadrul departamentului de boli infecţioase de la Imperial College London. Echipa sa efectuează de zece ani studii similare asupra virusurilor respiratorii.

Voluntarii vor fi infectaţi ”prin nas”, o ”cale naturală” de contagiere cu acest virus, a declarat la BBC Radio 4 Peter Openshaw, profesor de medicină experimentală la aceeaşi universitate, unul dintre conducătorii studiului.

”Marele avantaj al acestor studii asupra voluntarilor este că putem analiza foarte atent fiecare voluntar, nu doar în timpul infecţiei, ci şi înainte de infectare, dar şi că putem monitoriza ceea ce se întâmplă în fiecare etapă, inclusiv înainte de apariţia simptomelor” a adăugat el.

Citește și: Ieșire de ultimă oră a lui Carmen Tănase: ‘Opriți-vă, psihopaților, cu panica asta aiurea!’

Voluntarii vor trebui să rămână la dispoziţia cercetătorilor o perioadă de două săptămâni şi jumătate, ”atât pentru prelevarea probelor, cât şi pentru monitorizarea cu mare atenţie a stării lor şi pentru siguranţa publică”, a precizat Openshaw.

Fiind o sursă uriaşă de informaţii, această cercetare le permite oamenilor de ştiinţă să lucreze cu un număr mult mai mic de pacienţi decât studiile clinice realizate pentru vaccinuri, care implică chiar şi câteva mii de voluntari.

”Câteva sute sau câteva zeci de voluntari” oferă ”o imagine foarte clară asupra eficacităţii unui vaccin” şi a ”modului în care acesta funcţionează”, oferind informaţii valoroase pentru evoluţia cercetării, a adăugat Openshaw.

Odată ce parametrii modelului au fost determinaţi, o fază care ar trebui să dureze până în mai, se pot face apoi comparaţii între vaccinuri.

”Destul de optimist”, omul de ştiinţă consideră că vaccinurile vor fi disponibile în cantităţi limitate pentru cei mai expuşi riscului, la începutul anului viitor.

Acest tip de studiu, care a fost utilizat în trecut în lupta împotriva unor boli precum febra tifoidă şi holera, ridică totuşi întrebări etice. Aceste cercetări ”trebuie să fie atent concepute pentru a se asigura că cei implicaţi sunt pe deplin informaţi cu privire la riscuri” şi că acestea ”sunt minimizate”, a spus Dominic Wilkinson, profesor de etică medicală la Universitatea din Oxford.

Potrivit acestuia, ”sute de tineri din Marea Britanie şi din alte zone s-au înscris deja pentru a participa”.

Aceste teste ”sunt etice dacă riscurile sunt prezentate în totalitate şi dacă sunt rezonabile”, a adăugat colegul său, Julian Săvulescu, care conduce centrul de etică aplicată de la Universitatea Oxford.

Citește și: Precizare de ultimă oră! Raportare greșită a deceselor

”Riscul ca cineva în vârstă de 20 sau de 30 de ani să moară din cauza COVID-19 sunt aproximativ aceleaşi cu riscul anual de a fi ucis într-un accident de maşină”, a adăugat el. ”Este un risc rezonabil de luat în calcul, în special pentru a salva sute de mii de vieţi”, a precizat specialistul.

Însă, notează AFP, mulţi oameni de ştiinţă atrag atenţia asupra limitelor constatărilor unui astfel de studiu, tocmai pentru că este realizat pe o populaţie tânără şi sănătoasă şi pentru că anumiţi factori limitează comparaţia cu expunerea naturală la virus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.