Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă înfrângere pentru Ludovic Orban - accident sau premeditare?

informatia.net
semnul intrebarii

Așteptarea majorității românilor ca PSD să fie înlăturat de la guvernare după alegerile pentru Parlamentul European s-a izbit iarăși de realitatea aritmeticii parlamentare.

Victoria opoziției la ultimele alegeri a fost atat de zdrobitoare încât conservarea proaspătului capital electoral a devenit principala prioritate pentru actorii politici principali.

USR - PLUS a ieșit foarte inspirat din primele momente si a anunțat ca susține orice guvern fără PSD, votează o moțiune de cenzură, dar nu va participa la o guvernare încropită cu mandat limitat.

Deși au suferit unele critici sporadice, poziția lor a fost digerată rapid la nivelul electoratului propriu, coagulat in principal ca oponent la PSD.

Altfel au stat insă lucrurile pentru PNL, care forțat de obținerea primului loc in alegeri, de asumarea poziției de partid prezidențial, dar mai ales de angajamentele ferme ale lui Ludovic Orban, a inițiat moțiunea de cenzură.

Nimic mai neplăcut pentru președintele PNL, care a fentat cu succes alte trei moțiuni făcute pentru impresia artistică.

Cu toții ne amintim ironiile deloc subtile ale șefului UDMR, Kelemen Hunor, care povestea presei că Orban l-a invitat la o cafea, atunci când era întrebat de negocierile cu PNL.

Dacă atunci a fost clar pentru toată lumea că liderul din Modrogan nu si-a dorit intrarea la guvernare, aparent surprinzător este că moțiunea de marți nu a întrunit nici măcar voturile cumulate ale celor care au inițiat-o și au asumat-o.

Dacă până la alegerile europarlamentare, Orban părea stăpân absolut peste PNL, acesta a "scăpat" deja declarații cu subînțeles la adresa capului de listă, Rareș Bogdan. Nici lăsarea fostei vedete media în afara delegației care a mers la Cotroceni nu e semn bun pentru relația dintre cei doi.

Iar dacă ne gândim că încercarea inițială a lui Orban de a se folosi de perspectiva desemnării sale ca premier pentru a îndepărta eventualii aliați parlamentari a fost imediat dejucată de Rareș Bogdan, prin declarații și poziționări bine articulate, putem completa un tablou anevoios al baletului pe care experimentatul liderul liberal îl face în fața mai proaspătului coleg.

Iată de ce a fost Orban nevoit să treacă la planul B, într-un clasic joc de culise, pe negocieri de funcții, propulsând în media scenarii de lucru pe ipoteticul său Cabinet, ostilizând mulți parlamentari cu state vechi, inclusiv sau mai ales, din PNL.

Numele vehiculate de presă au stârnit râsul, dar și furia vechilor oameni de partid, asigurând nemulțumiri si neliniști numai bune de "îngropat" moțiunea.

S-a “lansat” astfel o variantă a unui posibil guvern PNL, în speranța că cei de la ProRomânia, PMP si cei cu chef de negociere de pe la PSD si ALDE își vor vedea amenințate propriile calcule.

Și de această dată Rareș Bogdan a reacționat printr-un comunicat care a tras serios de urechi întreaga opoziție care se aruncă în tot felul de jocuri de culise ignorând interesul pe care de altfel îl clamează. În același comunicat, noul europarlamentar a atras atenția ca există grupuri care nu își doresc intrarea la guvernare.

Se pare că a avut dreptate, iar experiența de dinozaur politic a lui Ludovic Orban și-a spus cuvântul. Surse de la vârful PNL susțin că acesta și-ar fi anunțat destul de clar calculele politice: “Nu am de ce să intru acum la guvernare ca să mă trezesc că toate eșecurile îmi sunt puse mie in cârcă? Cine să aibă timp să rezolve cu votul electronic până la prezidențiale sau chiar până la anul? Voi vreți să mă înjure pe mine lumea când o vedea iar cum stau pe la cozi afară?”

Iată contextul in care o noua speranta a cetatenilor ca vor scapa de guvernarea PSD a fost spulberata. Mai interesant este faptul ca au ramas doar 5 luni până la prezidențiale si se pregateste confruntarea intre tandemul Barna-Cioloș si echipa formata din presedintele Iohannis si presedintele PNL, Ludovic Orban, cel care a gestionat un nou esec in lupta parlamentara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.