Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă înregistrare video: Statul Islamic ameninţă New Yorkul

isis

Poliţia din New York a precizat miercuri că este la curent cu noua înregistrare video a jihadiştilor Statului Islamic care ameninţă oraşul, dar a indicat că "nu există o ameninţare actuală şi precisă", relatează AFP.

La cinci zile după atentatele de la Paris, primarul New York-ului, Bill de Blasio, a reacţionat şi el la înregistrare, declarând că "New York-ul nu va fi intimidat". 

"Suntem la curent cu noua înregistrare video a Statului Islamic care menţionează Times Square. Chiar dacă unele din planurile menţionate în înregistrare nu sunt noi, înregistrarea reafirmă mesajul că New York-ul rămâne o ţintă teroristă foarte importantă. Chiar dacă nu există o ameninţare actuală sau precisă asupra oraşului, vom da dovadă de o vigilenţă sporită", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Stephen Davis, într-un comunicat.

Vezi şi: Prima înregistrare VIDEO cu atacurile din Paris. ATENŢIE: Imagini şocante

"Alimentarea fricii este scopul organizaţiilor teroriste, dar New Yorkul nu va fi intimidat", a mai spus primarul Bill de Blasio, adăugând într-un comunicat că poliţia din New York este "cea mai capabilă din ţară, cu o forţă antitero care a fost recent consolidată cu 500 de poliţişti suplimentari". 

"Times Square şi Herald Square apar în înregistrarea video, dar NYPD (New York Police Department), împreună cu toţi partenerii ei, ia toate măsurile de securitate necesare în aceste sectoare şi în altele din întregul oraş", a dat asigurări primarul. 

"New-yorkezii nu vor trăi în frică şi oamenii trebuie să continue să meargă la serviciu şi să-şi trăiască viaţa, profitând de cel mai frumos oraş din lume", a mai declarat Bill de Blasio.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.