Iranul, europenii, China şi Rusia se reunesc vineri la Viena pentru a trece în revistă încercările lor de a salva acordul nuclear încheiat în 2015 cu Teheranul, la două săptămâni după retragerea furtunoasă a Washingtonului, relatează AFP.
Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a acordului, reuniunea comisiei comune însărcinate cu supervizarea aplicării textului se va ţine fără Statele Unite, care s-au retras la 8 mai.
Celelalte părţi semnatare s-au lansat într-un maraton diplomatic pentru a încerca să menţină pe linia de plutire acordul destinat să garanteze natura strict paşnică a programului nuclear iranian.
Într-un raport la care AFP a avut acces joi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat încă o dată că Iranul continuă să îşi respecte angajamentele asumate.
AIEA "încurajează", totuşi, Teheranul să meargă "dincolo de solicitările" acordului din 14 iulie 2015 pentru a spori încrederea, potrivit acestui text care urmează să fie examinat în curând de Consiliul guvernatorilor agenţiei cu sediul la Viena.
Iranul a afirmat că aşteaptă măsuri concrete din partea europenilor pentru a decide dacă acordul poate fi salvat, ameninţând în acelaşi timp că, în caz contrar, îşi relansa programul de îmbogăţire a uraniului la un "nivel industrial".
Teheranul este cel care a solicitat reuniunea comisiei comune vineri. Ţările semnatare şi Comisia Europeană urmează să fie reprezentate la nivel de directori politici sau miniştri adjuncţi de externe.
UE, China şi Rusia doresc ca Iranul să rămână în acord, europenii considerând că aceasta nu exclude continuarea negocierilor cu Republica Islamică asupra unui text mai larg.
Preşedintele american, Donald Trump, reproşează acordului că este prea îngăduitor în problema nucleară şi că nu include rachetele balistice al Teheranului, nici intervenţiile iraniene directe sau indirecte în mai multe conflicte regionale, ca în Yemen şi Siria.
Mai mulţi responsabili iranieni au avertizat însă că reuniunea de la Viena va fi consacrată numai acordului existent, lăsând să se înţeleagă că nu se pune problema de a extinde discuţiile.
De la intrarea în vigoare a textului negociat îndelung de marile puteri, AIEA, care este însărcinată cu verificarea aplicării lui, a anunţat mereu că Iranul îşi îndeplineşte angajamentele.
O nouă întâlnire diplomatică la Viena pentru a încerca salvarea acordului nuclear cu Iranul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

76
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
76

2.223
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.223

59
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
59

17
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
17

67
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
67

691
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
691

88
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
88

2.532
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.532

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.110
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.110

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

1.636
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.636

5.201
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
5.201
















Comentează