Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă LOVITURĂ pentru asistații sociali - Se pregătește încă un proiect de lege care să îi lase fără banii de la stat

AP
bani

Șase deputați PNL au înregistrat, la Senat, un proiect de lege potrivit căruia refuzul persoanelor, care primesc ajutor social, de a lucra ca zilieri atrage după sine încetarea acordării venitului minim garantat, conform Mediafax.

„În scopul valorificării forței de muncă locale, primarii au obligația să întocmească Registrul Zilierilor, pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale sau alți beneficiari de lucrări în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale, denumite în continuare beneficiari de lucrări, dar și a listei cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social”, prevede proiectul legislativ inițiat de cinci șase deputați PNL.

Potrivit propunerii de lege depuse la Senat, persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social sunt obligate să se înscrie în Registrul Zilierilor în termen de 10 zile de la data emiterii dispoziției de acordare a venitului minim garantat de către primar, iar repartizarea activităților se realizează de către primar.

„Persoanele apte de muncă din familiile beneficiarilor de ajutor social care refuză participarea la activitățile prevăzute în Registrul Zilierilor pierd dreptul la ajutor social”, prevede proiectul normativ.

De asemenea, refuzul persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a se înscrie în Registrul Zilierilor conduce la încetarea dreptului de fi beneficiare de ajutor social.

Persoanele care solicită forță de muncă pentru desfășurarea activităților se adresează primarului, în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfășurată, numărul de lucrători solicitați și perioada de desfășurare a activității. Remunerarea activității, norma de lucru, precum și alte obligații și îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, mai prevede propunerea legislativă.

Potrivit expunerii de motive, statisticile Ministerului Muncii arată că aproximativ 200.000 de persoane au primit ajutor social în luna august, iar inițiatorii consideră că venitul minim garantat „nu este unul consistent”, astfel încât spun că prin propunerea legislativă le oferă persoanelor care primesc ajutor social „posibilitatea să câștige anumite sume de bani în plus lucrând ca zilieri”.

Pe 22 octombrie a intrat în vigoare o lege care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social.

„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, potrivit proiectului.

Citește și: Schimbare BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor - Mii de pensionari, OBLIGAȚI să acționeze

De asemenea, noua lege prevede că „refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă în familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere, conduce la încetarea dreptului”.

Senatul este primă cameră sesizată în cazul proiectului liberalilor, Camera Deputaților fiind for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.