Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă specie de şopârlă, descoperită în Peru

soparla

Un grup de oameni de ştiinţă a descoperit o nouă specie de şopârlă într-o rezervaţie naturală din regiunea Cuzco, în sud-estul statului Peru, a anunţat agenţia naţională responsabilă cu ariile naturale protejate, relatează marţi AFP.

"Parcul Naţional Otishi dezvăluie o nouă specie de şopârlă pentru ştiinţă", a precizat agenţia, luni, într-un comunicat.

Noua specie, denumită "Proctoporus titans", a fost descoperită în Puna andină, un platou înalt şi vast situat la o altitudine de 3.241 de metri, informează Agerpres.

Această şopârlă se caracterizează printr-o culoare gri închis, o coadă mai lungă decât corpul său şi prezintă solzi dorsali şi prefrontali crestaţi.

Parcul Naţional Otishi este o arie protejată localizată în regiunile Cuzco şi Junín, care include 305.973 de hectare de pădure situată la mare altitudine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.