O persoană a decedat şi una a fost rănită într-un accident rutier care s-a produs, joi dimineaţă, în localitatea Fărăoani, potrivit Agerpres.
"În urma accidentului, fără persoane încarcerate, au rezultat două victime. O victimă conştientă, care nu a necesitat transportul la spital şi o victimă inconştientă, declarată decedată în urma manevrelor de resuscitare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Pompierii au asigurat măsurile de protecţie şi stingere a incendiilor.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.
O persoană a decedat şi una a fost rănită într-un accident rutier la Fărăoani
București
9°C
Articole Similare

62
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
62

628
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
628

362
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
362

729
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
729

3.186
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
3.186

98
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
98

54
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
54

1.036
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
1.036

69
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
69

1.133
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.133

63
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
63

201
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
201

52
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
52
















Comentează