O pictură a unei campioane olimpice, vandalizată la Roma

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-08-2024

Actualizat: 14-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

O pictură murală dedicată unei vedete a echipei Italiei, campioană olimpică de volei feminin la JO 2024, a fost vandalizată cu graffiti de autori necunoscuţi, au anunţat autorităţile din Roma, conform DPA, potrivit Agerpres.

Pictura o reprezenta pe Paola Egonu, jucătoare de culoare a echipei de volei a Italiei, şi a fost vandalizată luni noaptea, la doar câteva ore după ce a fost dezvelită pe frontispiciul sediului Comitetului olimpic italian (CONI).

Egonu - care s-a născut în nordul Italiei din părinţi nigerieni imigranţi şi care a obţinut cetăţenia italiană în 2014 - este reprezentată la serviciu, cu culorile drapelului italian şi cuvântul ''Italianiti'' lângă ea.

Vandalii i-au pictat pielea lui Egonu cu vopsea roz.

Egonu s-a confruntat deja cu rasismul de mai multe ori, după ce europarlamentarul italian Roberto Vannacci a provocat recent un scandal spunând că ''trăsăturile ei fizice'' nu se potrivesc cu ''Italianiti''. Comentariul făcea aluzie directă la pictura murală a artistului stradal Laika.

Politicienii italieni au reacţionat furioşi marţi, după actul de vandalism. Primarul Romei, Roberto Gualteri, a numit incidentul o ''ruşine, o insultă urâtă adusă unei mari italience care a dus culorile ţării în vârful lumii.''

El a adăugat că este trist să vezi că în 2024 încă mai există rasişti prinşi în propria lor ignoranţă.

Ministrul Sportului, Andrea Abodi, şi-a exprimat, de asemenea, solidaritatea cu Egonu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri