Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O remiză cu tâlc

dorin tudoran

“Evenimentul zilei” își anunță victoria chiar din titlu: “Evenimentul zilei a avut dreptate! Marian Munteanu a scris cu mâna lui notele din dosarul Securității!”

La rândul său, Marian Munteanu își anunță victoria în partida cu ”Evenimentul zilei”: ”Salut decizia CNSAS și consider că este o decizie corectă pe care o așteptam.”

Ambele părți au o tristă dreptate: “Evenimentul zilei” – fiindcă expertiza grafologică a dovedit că atât Angajamentul cât și notele livrate Securității sunt documente semnate de Marian Munteanu.

Marian Munteanu – fiindcă CNSAS nu l-a acuzat că ar fi făcut poliție politică. Nici nu ar fi putut, în pofida existenței textelor olografe ale lui Marian Munteanu.

De ce? Fiindcă legislația care guvernează acest subiect — cândva foarte fierbinte, azi aproape uitat, cu excepția campaniilor electorale – este mizerabilă.

Desen și © DION

Desen și © DION

Un turnător, oricât de murdar, nu făcea poliție politică, nu avea calitatea de a face poliție politică. Poliție politică făceau organele de represiune, de la Securitate la Poliția de Partid.

Turnătorul (informatorul, sursa etc.) doar punea la îndemâna organelor care făceau poliție politică material care putea distruge viața unor oameni.

Că organele de represiune decideau să folosească ori nu o turnătorie sau alta spre a transforma un om într-o țintă a poliției politice nu ținea de turnător.

Până când această legislație imbecilă nu va fi abandonată și înlocuită cu una cum se cuvine, vom continua să fim martorii unei loterii întristătoare.

Un turnător ale cărui turnătorii au fost folosite de organele de represiune pentru a face poliție politică va continua să fie considerat – în mod eronat sau corect – a fi făcut poliție politică. Băiat rău.

Un turnător ale cărui turnătorii nu au fost folosite de organele de represiune pentru a face poliție politică va continua să fie considerat – tot în mod eronat sau corect – a nu fi făcut poliție politică. Băiat gigea.

În cazul de la care am pornit, oricine e liber să-l considere pe Marian Munteanu fie băiat bun, fie băiat rău. Cei care au dreptate nu se înșală mai mult decât cei care nu au dreptate. Și viceversa.

O remiză pe măsura seriozității legiuitorilor români postdecembriști.

***

Preluat cu acordul autorului de pe dorintudoran.com

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.