DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O renaţionalizare a Renault `nu este pe ordinea de zi`, anunţă preşedintele grupului Jean-Dominique Senard

renault

O renaţionalizare a Renault în vederea depăşirii crizei coronavirusului ”nu este pe ordinea de zi”, a anunţat preşedintele grupului francez, care se afla deja în dificultate înaintea epidemiei, ceea ce l-a obligat să-şi suspende producţia în Europa, relatează AFP preluat de agerpres.

”Acest lucru nu este pe  ordinea de zi”, a declarat Jean-Dominique Senard, conducătorul grupului, pentru Le Parisien-Aujourd'hui en France, întrebat despre posibilitatea de a vedea statul reluând controlul pe care l-a exercitat timp de 40 de ani asupra acestei adevărate perle a coroanei industriale.

”Amintiţi-vă de 2008-2009”, perioada crizei financiare şi economice mondiale care a plecat din sectorul american imobiliar, ”nu ajungem acolo. Cu toate acestea, situaţia este de asemenea dificilă”, a subliniat Jean-Dominique Senard, care era la acea vreme conducătorul Michelin.

Chiar dacă ”nu eram primii atunci”, ”nu a fost nevoie de o renaţionalizare. Şi aţi văzut, de altfel, cum s-a terminat. Pentru că nu trebuie să ne înşelăm, în ziua în care circumstanţele redevin mai favorabile, industria auto poate (creşte) rapid şi puternic”, a apreciat el.

În lipsa unei naţionalizări - o măsură extremă evocată marţi de către premierul Edouard Philippe în vederea salvării întreprinderilor franceze celor mai vulnerabile la şocul epidemiei -, Jean-Dominique Senard a apreciat că Renault ar putea ”solicita garanţii de la stat”, aşa cum a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, în principiu.

Săptămâna trecută, pe fondul răspândirii noului coronavirus şi implementării treptate a măsurilor de izolare, Renault a decis să-şi închidă fabricile în aproape toată Europa, inclusiv 12 în Franţa.

Reţelele comerciale sunt paralizate în Hexagon, însă şi în Spania şi Italia.

Prăbuşirea comenzilor clienţilor se dovedeşte ”spectaculoasă” - uneori de minus 90%, potrivit conducătorului Renault.

Această criză, care afectează întregul sector auto, cade deosebit de rău pentru Renault, care a trecut pe roşu în 2019 pentru prima oară în zece zni şi a anunţat în februarie un plan de economii, fără să excludă închiderea unor fabrici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.