O româncă a fost croitoreasa personală a Reginei Elisabeta: De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 12-09-2022

Actualizat: 12-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: romania tv

O româncă din Bacău a fost croitoreasa personală a Reginei Elisabeta. Norocul i-a surâs Claudiei Florian în clipa în care a decis să își urmeze soțul în Marea Britanie. Bărbatul se săturase să lucreze în România și a decis că e momentul să facă o schimbare. Fiindcă nu voia să aibă o relație de la distanță, Claudia Florian a decis să își urmeze soțul. Profesional vorbind, începuturile au fost grele, femeia fiind nevoită să fie menajeră. A decis apoi să se ocupe de pasiunea sa, critoitoria, și după mai multe locuri de muncă a ajuns să fie croitoreasa reginei.

Într-o zi am fost sunata de o persona care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zis că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strica experienta unui interviu şi oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasa, care s-a prezentat ca fiind asistentă personală a Elisabetei, Regina Angliei.

Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine. După interviu, am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100 la sută mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta.

Experienţa a fost nemaipomenită. Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun “Majestatea Voastră”. Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge şi mai ales pe forţele proprii”, îşi aminteşte Claudia, potrivit România TV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri