Pompierii sunt în acţiune de duminică dimineaţa, cu puțin înainte de ora 8:00, în Via Gorghi din Sant'Urbano, unde a avut loc o explozie urmată de un incendiu care s-a produs în interiorul unei case, foarte probabil din din cauza unei scurgeri de gaze. Bilanţul accidentului este grav: mama a murit, iar cei doi copii şi tatăl sunt răniţi, relatează La Stampa preluat de Rador.
Când au sosit pompierii din Este, Rovigo și Padova, tatăl şi cei doi copii erau deja în afara casei. Pompierii au început operațiunile de stingere, în timp ce alți operatori dotați cu aparat de respirat autonom au intrat în locuință, găsind-o şi pe femeie, pe care au scos-o afară. Din păcate, în ciuda ajutorului rapid, medicul nu a putut face altceva decât să constate decesul, în timp ce copiii și tatăl au fost stabilizați de personalul sanitar SUEM. Unul dintre minori a fost transportat la spital cu elicopterul, ceilalți doi cu ambulanța. Casa a suferit pagube mari, în urma exploziei zidurile perimetrale fiind demolate. Acum sunt în curs de desfăşurare operațiunile de recuperare și investigațiile pentru a stabili cauzele exploziei.
O româncă a murit într-un incendiu în Italia. Soțul și cei doi copii au fost răniți
Mama celor doi copii, Alina Crenicean, de naţionalitate română, a decedat, în timp ce tatăl, M.N.de naţionalitate italiană, este rănit. Crenicean a murit pe loc, iar unul dintre cei doi copii, cel mic, care a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Padova, părea a fi iniţial în pericol de viață, în timp ce acum, starea sa este considerată de gravitate medie. Sora sa, care este internată la spitalul Schiavonia nu are răni grave. Tatăl este rănit, dar nu grav și este internat secţia de urgenţă a spitalului din Padova.
Comentează