Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O româncă gestionează adăpostul pentru câinii fără stăpân din Iordania

AP
china, caini

Rodica Athamneh, directorul executiv al Societății Al Rabee pentru Protecția Naturii și Animalelor, gestionează primul adăpost pentru câini abandonați din Iordania: "Aici foarte puțini oameni iubesc animalele. Nu e ușor", a spus Athamneh potrivit mediafax.

Rodica Athamneh este directorul executiv al Societății Al Rabee pentru Protecția Naturii și Animalelor, o organizație pe care a fondat-o în Iordania în 2013. "Dacă vrei să faci ceva în viață se poate, dar trebuie sa îți dai silința și să te dedici sută la sută pentru împlinirea proiectului. Și să faci totul cu mâna ta", a declarat Rodica Athamneh.

Fondatoarea, originară din România, a povestit pentru presa iordaniană că a iubit animalele toată viața. A crescut la o fermă unde animalele făceau parte din viața de zi cu zi și aproape că făceau parte din familie și a plecat din țară în 1981. "Am lucrat aici 18 ani, am fost directoare la un centru social. Am ieșit la pensie și nu am putut să stau acasă. Soțul meu e medic ortoped chirurg. Iubește animalele ca și mine. Plăcerea lui e să vină să facă curat la adăpost", a spus Rodica Athmneh.

Citește și: Lupta pentru putere! Stenograme explozive din ședința USR! ‘Sunt niște dictatori de tip PSD’

După ce copiii lor au crescut, familia a început să aibă grijă de animale. Au început cu un iepure, o broască țestoasă, o pisică și un câine. În momentul în care băieții lor au plecat la colegiu, familia avea deja 10 pisici. "Eu am început să adun pisici în grădină, dar nu era destul. Erau multe cazuri de căței abuzați sau bolnavi care nu aveau adăpost", a povestit Athamneh. Acum, acasă are 40 de pisici, iar adăpostul pe care îl gestionează la Aqaba, la 330 de kilometri la sud de Amman, se dezvoltă de la un an la altul.

"Ajutorul meu, mâna mea dreaptă, cum se spune, este Mona Tarawneh, o prietenă româncă. Fără ea mi-ar fi tare greu. Și când am înființat asociația am avut altă prietenă româncă alături de noi, Cristina Massanat. Dar acum doi ani ea s-a mutat la Amman", a povestit Rodica Athamneh.

Asociația "Vier Pfoten" din București a ajuns la un moment dat în Iordania, prin intermediul unei organizații locale, Princess Alia Foundation. Printre colaboratorii Rodicăi Athamneh se numără și medicul veterinar Cornel Stoenescu, cu Nomad vet.

Citește și: Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis

La început, societatea pe care a fondat-o a organizat programe de conștientizare în școli, în colaborare cu Ministerul Educației și a oferit acces gratuit în anumite zile la unele clinici veterinare, cu colaborarea unor ONG-uri locale. Inițial, totul a fost realizat exclusiv pe baza sprijinului primit din partea membrilor comunității de expați din Iordania. A durat doi ani până când Autoritatea Zonei Economice Speciale Aqaba le-a atribuit oficial un teren împrejmuit de la care a pornit primul adăpost pentru câinii străzii din zonă.

Efortul organizației sale este "apreciat de unii, ații ne spun că pierdem timpul, pentru că tot mai sunt căței în oraș".

Într-un material redactat de Jordan Times, Rodica Athamneh povestea că în doi ani nu au fost decât zece cazuri de adopție pentru animalele de la adăpost.

Citește și: Lovitură în plin pentru Opoziție! Liviu Dragnea a câștigat

"Expații mă ajută. Tot construim curți pentru adăpost. Așteptăm un loc mai mare. Ni s-a promis din partea autorităților locale, dar se pare ca va mai trece timp", a spus Rodica Athamneh.

Adăpostul administrat de Rodica Athamneh în Iordania a fost subiectul unui reportaj foto publicat miercuri de agenția Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.