O scurgere de gaze, cauza probabilă a incendiului în urma căruia două persoane au decedat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-03-2024

Actualizat: 08-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: the gulf today

Cauza probabilă a incendiului de joi seară produs la o locuinţă din localitatea Stâlpu, în urma căruia două persoane au decedat, ar fi fost o scurgere de gaze, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, potrivit Agerpres.

"Cele două victime sunt doi bărbaţi au vârste de 54, respectiv 65 de ani. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scăpări de gaze combustibile", a precizat, pentru AGERPRS, purtătorul de cuvânt al ISU, Alisa-Antonia Ioniţă.

Joi seară, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu generalizat care a cuprins o locuinţă, pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi.

"La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp. Din nefericire, în interiorul locuinţei au fost identificate două persoane decedate, sex masculin", a transmis anterior ISU Buzău.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 00,00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri