O situație fără precedent în Europa: Cât au câștigat furnizorii de energie din mecanismul de plafonare a prețurilor pentru energia prosumatorilor

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-11-2025 23:22

Article thumbnail

Sursă foto: zf.ro

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) trage un semnal de alarmă cu privire la o anomalie legislativă care, potrivit analizei sale, a generat profituri uriașe pentru furnizorii de energie, în dauna micilor producători și a consumatorilor. Organizația acuză Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) că a creat, încă din 2022, printr-o legislație secundară deficitară, un mecanism dezechilibrat care nu are echivalent nicăieri în Europa.

Energia produsă în exces de prosumatori, adică de persoanele sau companiile care produc și consumă energie electrică din surse regenerabile, este preluată de furnizori în baza Ordinului ANRE nr. 15/2022. Aceștia sunt obligați să plătească energia respectivă cel târziu la doi ani de la facturare, însă APCE susține că, în realitate, multe companii nu au emis facturi luni sau chiar ani întregi. Astfel, energia produsă în 2023 ar putea fi plătită abia în 2027, ceea ce transformă prosumatorii, fără voia lor, într-o sursă de finanțare gratuită pentru furnizori.

Practic, afirmă APCE, furnizorii au beneficiat de o „linie de credit” neimpozitată, susținută indirect de statul român, prin întârzierea plăților către cei care produc energie verde.

De la energie verde la profit garantat

Pe fondul acestui mecanism, energia preluată de la prosumatori a fost plătită cu un preț mediu de 0,518 lei/kWh. După aplicarea marjelor furnizorilor și adăugarea taxelor, contribuțiilor către Transelectrica și TVA, consumatorul casnic a ajuns să plătească, în perioada 2023–2024, circa 2,5 lei/kWh. În loc să ducă la o reducere a costurilor, energia regenerabilă a devenit, potrivit APCE, o sursă suplimentară de profit pentru furnizorii de electricitate – un profit acoperit din bani publici, prin mecanismul de plafonare și compensare.

Estimările organizației arată că, între 2023 și 2024, furnizorii au preluat aproximativ 2 miliarde kWh de la prosumatori, din care 1,2 miliarde kWh nu au fost plătiți. Cu un adaos mediu de 265%, statul român ar fi plătit prin schema de plafonare aproximativ 428 milioane de euro către furnizori în numai 12–16 luni. Cu alte cuvinte, aproape jumătate de miliard de euro din bugetul public sau din fondurile producătorilor de energie a fost direcționat către companiile de furnizare.

Proiecțiile pentru prima jumătate a anului 2025 sunt, de asemenea, alarmante: APCE estimează că sumele suplimentare obținute de furnizori din același mecanism ar putea depăși 150 de milioane de euro.

Un mecanism care a mascat costurile reale

Între noiembrie 2021 și iulie 2025, clienții casnici și industriali au plătit doar prețuri plafonate, fără să cunoască nivelul real al costurilor de contract aplicate de furnizori. Acest sistem, spune APCE, a mascat scumpirile și a permis creșterea artificială a profiturilor companiilor din energie. În esență, toți românii, prin bugetul de stat, au ajuns să suporte diferențele de preț generate de plafonare, în timp ce furnizorii au acumulat câștiguri considerabile.

În acest context, noua „Lege a Prosumatorului”, aflată în prezent în analiza Curții Constituționale, ar urma să elimine perioada de doi ani în care furnizorii pot amâna plata energiei preluate. APCE avertizează că adoptarea legii ar reduce substanțial profiturile companiilor, motiv pentru care ar exista presiuni pentru întârzierea aplicării actului normativ.

Potrivit asociației, fiecare lună de întârziere în implementarea legii înseamnă milioane de euro suplimentare pentru furnizori, pe fondul creșterii numărului de prosumatori și a capacităților instalate în 2025.

Reacția APCE: „Un reglementator părtinitor, guverne pasive”

Președintele APCE, Dan Pîrșan, afirmă că legislația actuală, elaborată de un reglementator care se autointitulează „independent”, a transformat energia produsă de prosumatori într-o sursă de profituri uriașe pentru furnizorii de energie. „Nicăieri în Europa prosumatorii nu se confruntă cu un nivel similar de ostilitate din partea autorităților și a companiilor de furnizare”, a declarat Pîrșan.

Acesta acuză, totodată, lipsa de acțiune a guvernelor Ciucă și Ciolacu, care ar fi menținut ani la rând prețurile plafonate, permițând astfel perpetuarea unui sistem injust. „Inerția sau nepriceperea guvernelor a creat cadrul ideal pentru ca furnizorii, producătorii și distribuitorii să profite la maximum, în detrimentul consumatorilor”, a conchis președintele APCE.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri