O şoferiţă de 85 de ani, care s-a rătăcit într-o pădure şi a leşinat din cauza caniculei, a fost salvată, sâmbătă, de către echipele de căutare formate după ce autoturismul femeii a fost găsit pe DN 2, în zona pădurii Sineşti.
Conform datelor comunicate duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa, poliţiştii din Coşereni au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe DN 2, în zona pădurii Sineşti, un autoturism este parcat necorespunzător. Autovehiculul era staţionat pe avarii, neasigurat, avea cheile în contact, iar telefonul mobil al şoferului şi alte bunuri se aflau în interior, informează Agerpres.
După efectuarea verificărilor, s-a stabilit că maşina aparţine unei femei în vârstă de 85 de ani, din municipiul Piatra Neamţ.
În aceste condiţii, la faţa locului s-au deplasat în sprijin mai multe echipaje de poliţie, jandarmi şi pompieri, care au căutat-o pe femeie în pădurea din apropiere. Ea a fost găsită căzută în pădure, după aproximativ o oră de căutări.
Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi transportată în siguranţă la spitalul din Urziceni. Ea le-a declarat poliţiştilor că a oprit autoturismul pe marginea drumului pentru a lua puţin aer, s-a îndepărtat de acesta şi s-a rătăcit, iar din cauza temperaturilor ridicate şi-a pierdut cunoştinţa.
O șoferiță de 85 de ani s-a rătăcit prin pădure: polițiștii au găsit-o leșinată din cauza căldurii extreme
București
5°C
Articole Similare

134
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
134

1.179
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.179

2.610
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.610

3.051
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.051

1.055
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.055

1.344
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.344

5.789
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
5.789

1.186
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.186

2.062
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
2.062

83
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
83

1.253
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.253

4.721
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.721

5.840
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.840
















Comentează