DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O staţiune din Vâlcea este izolată de cinci zile, din cauza viscolului

www.europafm.ro
drum inchis, viscol, ger, zapada

Zeci de turişti din stațiunea vâlceană Vârful lui Roman au fost întorşi din drum de salvamontişti, iar alții și-au anulat rezervările de teamă să nu rămână blocați, din cauza viscolului. Proprietarii pensiunilor acuză autoritățile că au închis drumul în loc să deszăpezească, iar ei pierd clienți, scrie Mediafax.

Portivit reprezentanţilor pensiunilor din staţiunea Vârful lui Roman, drumul de acces către staţiune, care se întinde pe o lungime de peste 15 kilometri și pornește din localitatea Horezu, este închis circulaţiei de sâmbătă seara, iar turiștii nu mai pot ajunge în stațiune.

Liviu Ghiţă, managerul turistic al uneia intre pensiunile din staţiunea Vârful lui Roman, a declarat, marți, că în staţiune sunt angajaţi ai pensiunilor şi cabanelor care au rămas izolaţi de cinci zile, în staţiune nu este curent electric, aşa că multe dintre clădiri folosesc generatoare pe combustibil.

Pentru a alimenta generatoarele, dar şi pentru a duce mâncare angajaţilor rămaşi în staţiune, proprietarii sunt nevoiţi să meargă pe schiuri cu proviziile în spate.

„Nimeni nu are acces în momentul ăsta. Drumul este închis, legal. Noi avem cabanieri permanenţi acolo. Am fost nevoiţi să urcăm pe schiuri ca să le ducem acolo şi combustibil, şi mâncare sau să facem schimbul de cabanieri, să mergem kilometri întregi. (...) Domnul Sărdărescu (n.r. primarul localităţii Horezu) aşa ştie, închide drumul şi a rezolvat toate problemele. Nici măcar porţiunea de drum care zice că e a primăriei nu vrea să o deszăpezească”, a declarat Liviu Ghiţă, managerul turistic al unei pensiuni.

Reprezentanţii proprietarilor de pensiuni sunt revolaţi şi spun că plătesc câteva mii de euro taxe şi impozite către bugetul local Horezu, în schimb, autorităţile nu le oferă niciun fel de utilităţi.

Citește și: Un bărbat, acuzat că și-a bătut și agresat sexual fiica de 15 ani, a fost reținut

Potrivit lui Ghiţă, zeci de turişti şi-au anulat rezervările în ultimele zile de teamă că nu vor putea ajunge la pensiune din cauza drumului acoperit de zăpadă.

„Vineri seara am sunat eu turiştii şi le-am spus că nu pot urca. Le-am dat banii de avans înapoi. Astăzi (marți – n.r.), cel puţin nouă ni s-a anulat rezervarea de Crăciun pentru că vin cu copii mici şi nu vor să rişte să rămână înzăpeziţi sau să aibă probleme. Aveam toată pensiunea rezervată. Sper să rămânem cu rezervările de Revelion, dacă se va putea urca.(...) Utilităţile sunt trase de noi. Apa a fost trasă de Obşte pe banii noştri, deci nu primărie, avem mini-staţie de epurare, că ne obligă de la Mediu, cumpărată pe banii noştri, pe partea de energie electrică suntem complet autonomi. Avem panouri fotovoltaice, baterii şi generator. Avem autorizaţii de construcţie de la primărie, avem autorizaţii de funcţionare, plătim impozit la primărie peste 12 mii de lei pe an, plus taxele pentru angajaţi”, a mai spus Liviu Ghiţă.

În replică, primarul din Horezu, Nicolae Sărdărescu spune că a închis drumul către staţiune pentru că doar o parte este a primăriei, cealaltă porţiune, aparţinând Obştei Horezu, ar fi tot acoperită de nămeţi. Edilul a declarat că în următoarele două zile, va trimite, totuşi, utilaje.

„Sus e zăpada de un metru şi ceva. Se va putea urca peste două zile pentru că băgăm utilajele. Nu înţelegeţi că nu e zona noastră, sus? Drumul primăriei e jos faţă de staţiune. Dacă deszăpezesc drumul, oamenii ăia unde se duc? Mai sunt 7 km până sus. Sus este drum forestier. Este al Obştei”, a declarat Nicolae Sărdărescu, primarul oraşului Horezu.

Pe de altă parte, preşedintele Obştei Horezu, Marcel Bogorodea, a declarat că Obştea nu are drum, iar Primăria Horezu, când a dat autorizaţii de construire, trebuia să asigure căi de acces. Preşedintele Obştei Horezu spune că „primarul vorbeşte din cărţi”.

„Obştea este un proprietar al terenurilor care a dat cetăţenilor spre folosinţă terenurile ca să-şi construiască acolo case. Primăria le ia taxe, impozite, contravaloarea autorizaţiei de construire, bani care merg la primărie. Primăria, autoritatea publică locală are obligaţia să-i asigure cetăţeanului accesul la casa pentru care i-a dat autorizaţie. (...) Domnul primar vorbeşte din cărţi. Să citească, să studieze, să convoace şedinţa de Consiliu şi să stabilească ce trebuie să facă pentru cetăţenii care de acolo. Că staţiunea e a Unităţii Administrativ Teritoriale, nu a , a lui Bogorodea sau Sărdărescu.(…) Eu am trimis de astăzi utilaje de deszăpezire, dar ca să ajung eu acolo, eu trebuie să merg 10 kilometri pe drumul primăriei”, a spus Marcel Bogorodea, preşedintele Obştei Horezu.

Pe Vârful lui Roman sunt aproximativ 40 de pensiuni, cabane şi case de vacanţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.