Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O statuie veche de peste o mie de ani, de pe Insula Paştelui, a fost distrusă într-un accident de camionetă

https://www.easterisland.travel/
Statui Insula Pastelui, Chile

Una dintre faimoasele statui Moai de pe Rapa Nui (Insula Paştelui), insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific şi teritoriu special al Republicii Chile, a fost distrusă într-un accident de camionetă, a relatat vineri CNN, citat de Agerpres.

Un locuitor al insulei a fost arestat la 1 martie după ce a intrat cu camioneta - vehicul privat, nu comercial - într-una dintre statuile de piatră şi a avariat-o serios, precum şi soclul pe care era amplasată.

Citeşte şi: Beuran rămâne BLOCAT în casă încă 30 de zile - Tribunalul prelungeşte măsura preventivă a acestuia în dosarul de corupţie

Autorităţile locale au apreciat că accidentul a avut loc după ce camionetei i-au cedat frânele şi a început să derapeze la vale.

"Pagubele sunt incomensurabile", a declarat preşedintele comunităţii indigene Camilo Rapu, pentru CNN.

Primarul insulei, Pedro Pablo Petero Edmunds Paoa, a cerut reglementări mai stricte prin care să se interzică vehiculelor să circule în apropierea statuilor vechi de 1.000 de ani, considerate de UNESCO drept patrimoniu universal. El a încercat să adopte măsuri în acest sens în urmă cu opt ani, dar fără succes, conform declaraţiilor făcut chiar de el pentru cotidianul chilian El Mercurio de Valparaiso.

"Moai sunt structuri sacre cu valoare religioasă pentru populaţia Rapa Nui. În plus, (distrugerea unei statui Moai) este o ofensă adusă culturii care s-a luptat foarte mulţi ani pentru a-şi recupera moştenirea şi arheologia", a mai spus Rapu.

Turismul excesiv a fost principala preocupare a insulei. În 2019, Jo Anne Van Tilburg, directoarea proiectului Statuile de pe Insula Paştelui, a declarat pentru CNN Travel că un comportament neadecvat al turiştilor - şi a dat drept exemplu vizitatori care se prefăceau că scobesc în nas statuile - a provocat tensiuni între vizitatori şi localnici.

"Sunt 1.000 de statui şi 5.000 de oameni", a explicat Van Tilburg, care i-a îndemnat pe vizitatori să dea dovadă de respect faţă de comunitatea Rapa Nui şi să contracteze ghizi şi servicii locale pentru ca veniturile din turism să rămână pe insulă.

În 2018, au fost introduse unele măsuri pentru a limita turismul, printre care o modificare a politicii de viză, în sensul că străinii şi chilienii care nu făceau parte din comunitatea Rapa Nui puteau obţine vize pentru doar 30 de zile, în loc de 90 de zile ca până atunci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.