Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier i-a oferit marţi unei supravieţuitoare a Holocaustului, Anita Lasker-Wallfisch, Premiul Naţional German pentru activitatea sa în educarea tinerilor din Germania în legătură cu ororile regimului nazist, relatează DPA potrivit Agerpres.
Steinmeier i-a spus supravieţuitoarei Holocaustului că Premiul Naţional German, care a fost fondat de fostul cancelar german Helmut Schmidt, a fost creat pentru a onora realizările pentru progresul Germaniei.
"Eforturile dvs. din educaţie, în special cu tinerii germani, pledoaria dvs. împotriva antisemitismului şi excluziunii şi în favoarea toleranţei este o astfel de realizare. Vă mulţumim pentru asta", i-a mai transmis Steinmeier.
Preşedintele a adăugat că societatea germană a tăinuit prea mult timp crimele naziste.
"Faptul că această ţară a putut să spargă tăcerea se datorează unor oameni ca dvs. Suntem recunoscători supravieţuitorilor care au depus mărturie şi care au vorbit şi au scris", a mai declarat Steinmeier.
Anita Lasker-Wallfisch s-a născut în 1925 în Polonia şi a fost deportată în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Bergen-Belsen împreună cu sora sa Renate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cele două surori au putut să supravieţuiască în special pentru că era membre ale Orchestrei Femeilor de la Auschwitz.
La scurt timp după război, Anita Lasker-Wallfisch a emigrat în Marea Britanie, unde încă locuieşte şi acum. În 1994, ea a început să le vorbească tinerilor din Germania despre crizele nazismului şi consecinţele antisemitismului.
Valoarea Premiului Naţional German este de 30.000 de euro.
O supravieţuitoare a Holocaustului a primit Premiul Naţional German pentru activitatea sa educaţională
București
0°C
Articole Similare

100
Blocaj exploziv la Varșovia: planul european SAFE pentru armata Poloniei, amenințat de veto-ul președintelui Karol Nawrocki
100

14
'Consulatul rus din orașul iranian Isfahan a fost avariat în urma atacurilor' - Maria Zaharova
14

432
Declarație surprinzătoare la Washington: șeful Statului Major american, își exprimă respectul pentru combatanții iranieni
432

476
25.000 de euro șoferilor care renunță la permisul de conducere pentru 5 ani. Ai accepta această ofertă?
476

397
'Ai grijă de tine, ca nu cumva să fii eliminat': amenințare dură a Iranului la adresa lui Donald Trump
397

817
Alertă la Washington: senatori democrați semnalează un risc iminent de desfășurare militară americană în Iran
817

19
Coreea de Nord a anunţat miercuri că susține alegerea noului lider suprem Mojtaba Khamenei de către poporul iranian
19

133
Macron convoacă summitul G7: prețurile la energie, prioritatea zero pe agenda liderilor mondiali
133

146
Ce acuzații î se aduc persoanei care a tras focuri de armă la locuința Rihannei
146

804
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele armate ucrainene au reușit să recupereze aproape tot teritoriul pe care armata rusă îl cucerise în regiunea Dnipropetrovsk
804

165
Armata israeliană lansează noi atacuri asupra infrastructurii Hezbollah din Beirut
165

421
Marii jucători din Europa sunt loviți în plin de criza generată de războiul din Orient: Se confruntau cu probleme și până acum, dar situația devine critică
421

229
Vacanțe mai scumpe anul acesta. Companiile aeriene majorează prețurile din cauza creșterii costurilor cu combustibilul
229

















Comentează