O treime dintre ucraineni cred că Guvernul ar trebui să facă concesii pentru încetarea războiului în Donbas, iar 21% cred că este necesar ca regiunea să fie luată înapoi prin mijloace militare, potrivit unui sondaj realizat în februarie de către GfK Ucraina, relatează Ukrinform preluat de Mediafax.
"O treime dintre respondenţii cu vârsta peste 16 ani (32%) au declarat că autorităţile ar trebui să facă toate concesiile necesare pentru oprirea vărsării de sânge. Alţi aproximativ 29% dintre respondenţi cred că negocierile sunt posibile, iar anumite concesii pot fi făcute dacă este adecvat", anunţă compania într-un comunicat.
În schimb, 21% dintre cei intervievaţi sunt de părere că Guvernul nu ar trebui să facă nicio concesie şi că este necesară mobilizarea populaţiei în vederea obţinerii ajutorului Occidentului şi eliberării Donbasului prin mijloace militare. Aproximativ 18% dintre persoanele chestionate nu au răspuns la această întrebare.
"În rândul locuitorilor Kievului (44%) şi regiunii centrale (36%) există opinia potrivit căreia negocierile sunt posibile şi că pot fi făcute anumite concesii, în anumite condiţii. Însă aproximativ tot atâţia - 42%, respectiv 34% - se opun oricărei concesii din partea Guvernului, susţinând continuarea mobilizării populaţiei şi asistenţei din partea Occidentului în vederea eliberării regiunii Donbas cu mijloace militare", se arată în comunicat.
"De asemenea, locuitorii din sudul (44%) şi estul ţării (54%) afirmă că autorităţile ar trebui să facă toate concesiile necesare pentru a opri baia de sânge", mai precizează GfK Ucraina.
Invitaţi să spună care sunt concesiile pe care să le facă autorităţile ucrainene pentru a opri războiul din estul ţării, 21% dintre respondenţi au afirmat că susţin acordarrea unui statut special teritoriilor controlate de către "republicile populare" de la Doneţk (DNR) şi de la Lugansk (LNR) pentru o anumită perioadă de timp, sub controlul parţial al Kievului - aşa cum prevăd înţelegerile de la Minsk.
Alt răspuns frecvent la această întrebare este, potrivit sondajului, recunoaşterea limbii ruse ca a doua limbă oficială pe teritoriul Ucrainei (12%) şi refuzul aderării la NATO odată cu garantarea neutralităţii Ucrainei prin Constituţie (11%).
O treime dintre ucraineni, pregătiţi pentru concesii în vederea încheierii războiului/ sondaj
București
9°C
Articole Similare

117
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
117

5
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
5

1.780
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
1.780

3.169
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.169

20
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
20

3.188
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.188

2.772
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.772

129
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
129

49
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
49

57
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
57

4.995
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.995

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137
















Comentează