O universitate israeliană a descoperit o grotă ce a găzduit manuscrise de la Marea Moartă

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-02-2017

Actualizat: 09-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: romanialibera.ro

Universitatea Ebraică din Ierusalim a anunţat joi descoperirea unei noi peşteri în care s-au aflat, pentru o perioadă de timp, manuscrise din seria celor de la Marea Moartă - unul dintre cele mai importante evenimente legate de aceste manuscrise, de la descoperirea lor în urmă cu 60 de ani, informează AFP. Manuscrisele, datând dintr-o perioadă care se întinde din secolul 3 î.Hr. până în secolul 1 d.Hr, sunt un ansamblu de aproape o mie de suluri, scrise în principal în ebraică, dar şi în aramaică şi în greacă, printre care figurează numeroase cărţi ale Vechiului Testament. Ele reprezintă cele mai vechi manuscrise cunoscute ale Bibliei ebraice.

Până în prezent, arheologii au stabilit că manuscrisele, descoperite de păstori beduini şi arheologi în nord-vestul Mării Moarte, între 1947 şi 1956, în apropierea sitului arheologic de la Qumran, au fost depozitate în 11 grote. "Descoperirea unei a douăsprezecea grote ar putea revoluţiona informaţiile pe care le avem despre manuscrisele de la Marea Moartă", a declarat pentru AFP Oren Gutfeld, arheolog la Institutul de Arheologie din cadrul Universităţii Ebraice din Ierusalim. Situată la vest de Qumran în Cisiordania ocupată, această nouă grotă nu mai conţine manuscrise, ci doar numeroase dovezi ale prezenţei lor anterioare, cum ar fragmente de ceramică de la recipientele în care manuscrisele au fost păstrate şi curele de piele, care le legau, a precizat arheologul.

Peşterile în care se aflau manuscrisele au fost jefuite în anii '50. În grotă au fost descoperite capete de târnăcop din această perioadă, ceea ce dovedeşte că şi această grotă a avut parte de aceeaşi soartă, se indică într-un comunicat al Universităţii Ebraice. "Sperăm să descoperim alte peşteri care conţin sau au conţinut manuscrise în cadrul operaţiunii lansate de către Autoritatea pentru Antichităţi", care efectuează săpături în peşterile din deşertul Iudeii, unde se află Marea Moartă, a precizat Gutfeld. Mulţi experţi susţin că manuscrisele de la Marea Moartă au fost scrise de esenieni, o sectă evreiască disidentă, care s-a retras în deşert. Alţii cred că ele ar putea proveni din bibliotecile Templului din Ierusalim şi din biblioteci private, fiind ascunse în peşteri înaintea venirii romanilor care au distrus Templul în anul 70, conform Agerpres. Majoritatea celor 981 de manuscrise descoperite la Qumran sunt păstrate în Sanctuarul cărţii din cadrul Muzeul Israelului din Ierusalim.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri