O victorie a lui Marine Le Pen la prezidenţialele din Franţa, elementul care ar 'ucide cu adevărat UE', potrivit unui fost consilier prezidențial american

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 08-01-2026 22:22

Actualizat: 08-01-2026 22:23

Article thumbnail

Sursă foto: euronews.com

Fostul consilier prezidenţial american Steve Bannon doreşte o victorie a şefei extremei drepte franceze Marine Le Pen la viitoarele alegeri prezidenţiale pentru a ''ucide cu adevărat Uniunea Europeană'' şi nu o victorie a lui Jordan Bardella, pe care l-a calificat drept un ''puşti'', într-un interviu televizat difuzat joi, informează France Presse, potrivit agerpres.ro.

Bannon, voce influentă a dreptei radicale americane, speră că Marine Le Pen va fi autorizată de justiţia franceză să candideze pentru a patra oară la alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 2027, în acest interviu realizat pe 6 ianuarie la Tucson (SUA) şi care va fi difuzat joi seară în timpul emisiunii 'Complément d'enquęte' de pe canalul France 2.

Devenită neeligibilă printr-o condamnare în primă instanţă, lidera extremei drepte franceze îşi joacă eventuala candidatură în timpul unui proces în apel ce va începe pe 13 ianuarie, cu privire la legalitatea sau nu a finanţării asistenţilor parlamentari ai Frontului Naţional (fostul nume al partidului său, Rassemblement National) în Parlamentul European.

Steve Bannon s-a declarat ''100% favorabil'' interzicerii deplasării în SUA a judecătorilor care au condamnat-o în primă instanţă pe Marine Le Pen.

'Trei lucruri care vor distruge UE'

''Există trei lucruri ce vor distruge Uniunea Europeană. În primul rând, Brexit-ul. Apoi, alegerea lui Donald Trump şi politicile sale naţionale populiste. În fine, al treilea element ce va ucide cu adevărat Uniunea Europeană va fi alegerea Marinei Le Pen'', a explicat fostul consilier prezidenţial american.

''Pe Bardella îl numesc puşti. Este categoria pană. El este incapabil să scoată Franţa din criză; de asta spun că este un băieţel'', a mai spus Bannon.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri