DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Oamenii de știință au aflat cum zburau reptilele: aveau un gât lung de trei metri

pterozauri

Pterozaurii, uriaşele reptile zburătoare din familia Azhdarchidae, brăzdau cerul în vremea dinozaurilor, folosindu-se de ciocul lor enorm pentru a vâna peşti şi alte animale. Însă, un alt element al anatomiei lor i-a intrigat mereu pe oamenii de ştiinţă: gâtul, informează Agerpres.

O echipă de cercetători susţine că a desluşit misterul cu privire la modul în care aceste vieţuitoare erau capabile să îşi susţină greutatea gâtului, ce putea atinge trei metri - mai lung decât cel al unei girafe, relatează joi AFP.

Datorită analizei eşantioanelor de vertebre bine conservate descoperite în urma unor săpături efectuate în Maroc, o echipă de oameni de ştiinţă crede că a găsit răspunsul.

Cheia enigmei ar consta în prezenţa unui ansamblu complex de trabecule - formaţiuni fibroase cu rol de legătură sau de delimitare - poziţionate precum spiţele de bicicletă, în aceste vertebre care, deşi ultra-uşoare, susţineau greutatea capului şi gâtului pterozaurului, potrivit studiului publicat miercuri în jurnalul iScience.

Cariad Williams, una dintre autorii studiului, a declarat pentru AFP că, anterior examinării amănunţite, echipa de cercetători bănuia că în interiorul coloanei vertebrale a animalului se afla o structură internă sofisticată.

Însă, după analizarea rezultatelor unei scanări, ''nu ne venea să credem ceea ce descoperisem - este una dintre cele mai unice structuri pe care le-am văzut vreodată'', a spus cercetătoarea de la Universitatea din Illinois, Statele Unite.

Structura nu are un echivalent cunoscut în regnul animal, modern sau dispărut, iar cercetătoarea s-a arătat ''surprinsă că nimeni nu a mai descoperit-o''.

''Formidabil de complecşi'

Tubul neural, care găzduieşte nervii din coloana vertebrală, este situat în centrul vertebrei şi se conectează la pereţii exteriori ai acesteia din urmă prin trabecule, dispuse în raze. Acestea sunt dispuse pe toată lungimea vertebrei, conferindu-i un aspect elicoidal şi adăugând mai multă rezistenţă structurii.

Echipa de cercetători a colaborat apoi cu ingineri în domeniul biomecanicii, ale căror calcule sugerează că doar aproximativ 50 dintre aceste trabecule erau suficiente pentru a creşte cu 90% capacitatea vertebrelor de a susţine greutatea pterozaurilor.

David Martill, coautor al studiului, de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, a declarat în cadrul unui comunicat că această descoperire răspunde ''la numeroase întrebări de biomecanică privind modul în care aceste creaturi erau capabile să-şi susţină capetele masive - cu o lungime de peste 1,5 metri - situate pe gâturi mai lungi decât cele ale girafei moderne - menţinându-şi în acelaşi timp capacitatea de zbor''.

Relativ puţine informaţii sunt cunoscute în prezent despre pterozauri, trecuţi anterior cu vederea în cercetările ştiinţifice, estimându-se că nu prezentau un interes deosebit în cadrul studiilor evolutive, notează AFP.

Totuşi, această descoperire relevă faptul că pterozaurii erau ''formidabil de complecşi'' şi demni de mult mai multe studii, au indicat David Martill şi echipa de cercetare.

Pterozaurii au dispărut la sfârşitul cretacicului.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.