Acarienii şi fumul sunt factori declanşatori cunoscuţi ai astmului la copii, însă oamenii de ştiinţă au identificat recent anumite combinaţii de poluanţi atmosferici necunoscuţi anterior, asociate cu această tulburare respiratorie, relatează UPI miercuri, potrivit Agerpres.
"Astmul reprezintă una dintre cele mai răspândite boli ce afectează copiii din Statele Unite. În acest studiu, am elaborat o listă cu poluanţi atmosferici la care un copil mic ar putea fi expus şi care pot declanşa probleme pe termen mai lung asociate astmului bronşic", a declarat doctor Supinda Bunyavanich, coautoare a studiului şi profesoară de pediatrie, genetică şi genomică la Facultatea de Medicină Icahn de la Mount Sinai Hospital din New York.
"Rezultatele noastre prezintă modul în care poluanţi individuali şi în combinaţii pot conduce la probleme asociate astmului. Sperăm că o viziune mai cuprinzătoare şi holistică asupra poluării atmosferice va putea reduce într-o zi povara astmului la copii", a declarat Bunyavanich, citată într-un comunicat emis de spital.
Echipa sa a utilizat un algoritm de învăţare automată pentru a evalua potenţiala expunere timpurie la zeci de poluanţi în rândul a 151 de copii cu astm uşor până la sever.
În timp ce unele dintre aceste cazuri de astm au fost asociate cu un singur poluant atmosferic, care era cunoscut, altele păreau să aibă legătură cu diverse combinaţii de poluanţi, care nu fuseseră niciodată asociaţi cu astmul.
Cercetătorii au identificat 18 substanţe chimice individuale care pot avea legătură cu astmul în rândul copiilor. Acestea au fost definite drept simptome care necesitau medicaţie zilnică pentru controlul astmului sau prezentarea la o cameră de gardă, ori spitalizarea din cauza acestei probleme de sănătate.
Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit, de asemenea, noi asocieri între efectele astmului asupra copiilor şi 20 de combinaţii de poluanţi. Mai mulţi poluanţi din aceste combinaţii nu fuseseră niciodată asociaţi cu riscul de astm pe termen lung.
Constatările au fost publicate recent în Journal of Clinical Investigation.
Astmul afectează aproximativ 7% dintre copiii din Statele Unite, provocând respiraţie şuierătoare şi tuse.
Cercetările anterioare au constatat că expunerea la anumite tipuri specifice de poluare atmosferică amplifică riscul de astm în cazul copiilor, însă efectele unei combinaţii de poluanţi au rămas neclare.
''Ca mulţi oameni de ştiinţă, am vrut să oferim o imagine mai cuprinzătoare asupra modului în care toxinele din atmosferă contribuie la astm în copilărie'', a declarat Gaurav Pandey, coautor al studiului şi profesor asistent de genetică şi genomică la acelaşi spital.
"Din motive tehnice, a fost dificil să se studieze efectele asupra sănătăţii a mai mult de o toxină în acelaşi timp. Am trecut peste acest lucru utilizând puterea algoritmilor de învăţare automată", a precizat Pandey, citat în comunicat.
Oamenii de ştiinţă au identificat noi poluanţi care declanşează astmul la copii (studiu)
București
10°C
Articole Similare

2
VIDEO Europarlamentarul Gabriela Firea: „O ecografie făcută la timp poate salva viața unei femei”
2

7
Unifarm ar putea deveni legătura strategică în domeniul medicamentelor între România și Republica Moldova
7

14
VIDEO Câinii de terapie aduc zâmbete pacienților de la Spitalul de Psihiatrie 'Eftimie Diamandescu' din Bălăceanca
14

2.917
Oamenii de știință au descoperit o forță secretă care ne construiește creierul: ce este proteina Piezo1
2.917

2.722
Doctoriță de la „Marius Nasta”, amenințată cu moartea după decesul unei paciente. Poliția a intervenit
2.722

49
Nu foamea, ci emoțiile controlează alegerile alimentare: Un nou studiu dezvăluie influența pe care o au sentimentele resimțite asupra deciziilor
49

86
Ministrul Sănătății: Spitalele nu au mai fost regândite și reorganizate de peste 30 de ani
86

51
Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Braşov intră în reabilitare prin programul pentru clădiri cu risc seismic
51

284
Boala rară care afectează mai ales tinerii: Miastenia gravis poate rămâne nedepistată ani de zile
284

115
Medicamentele GLP-1 protejează împotriva apariţiei sau agravării dependenţelor
115

63
Medic de la Institutul 'Socola': Dependenţa de jocuri de noroc, comparabilă cu cea de droguri; poate distruge vieţi şi familii
63

28
Pas important pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați: a fost turnată fundația noii unități de igienizare
28

38
Noi speranțe de viață în urma prelevării de organe de la doi pacienți în moarte cerebrală
38

















Comentează