Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oamenii Deltei au fost consultaţi de militari români şi americani

consultatie medic

Aproape 500 de persoane din comunităţile izolate ale Deltei Dunării au fost consultate, în această săptămână, de medicii militari ai Forţelor Navale Române şi personalul medical al Gărzii Naţionale a statului american Alabama, potrivit AGERPRES.

Consultaţiile au început luni, în satul CA Rosetti, şi au continuat la Cardon, Sfiştofca, Letea şi în oraşul Sulina.

'La Sulina, a fost un adevărat maraton de acordat consultaţii. Programul a început la ora 9,00, iar medicii români şi americani au fost la dispoziţia populaţiei până după ora 21,00', a declarat, pentru AGERPRES, ofiţerul de Relaţii Publice din cadrul Statului Major al Forţelor Navale, Alina Davies.

Potrivit unei informări publicate sâmbătă pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române, acţiunea umanitară a constat atât în consultaţii de medicină internă, oftalmologie, stomatologie şi pediatrie, cât şi în susţinerea unor cursuri de prim ajutor şi acordarea a circa 200 de truse de igienă orală şi 250 de perechi de ochelari de vedere.

Citeşte şi: Norvegienii ne dau zeci de milioane de euro pentru îmbunătăţirea politicilor din Sănătate

'Atât reprezentanţii medicilor militari ai Forţelor Navale, cât şi partenerii americani au constatat nevoia existentă pentru servicii medicale în zonele vizitate şi şi-au anunţat intenţia de a face din această acţiune umanitară una bianuală', precizează FNR.

Obiectivul principal al acţiunii româno-americane din Deltă îl reprezintă diversificarea metodelor de instruire a personalului medical şi a modalităţilor de acţiune în sprijinul populaţiei civile.

Colaborarea dintre FNR şi Garda Naţională a statului american Alabama face parte din acţiunile organizate în cadrul unei relaţii de cooperare dintre România şi SUA care există de peste 25 de ani.

În Delta Dunării, zonă care numără aproape 10.000 de persoane, există patru medici de familie, potrivit autorităţilor medicale tulcene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.