Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oamenii legii caută un bărbat care a plecat din Tulcea spre Bacău: Acesta nu a mai ajuns acasă

focuspress.ro
Bujor Constantin

Poliţiştii gălăţeni caută un bărbat de 57 ani din judeţul Bacău, care a plecat din Tulcea şi nu a mai ajuns la domiciliu, în ultimele două zile fiind semnalat în judeţul Galaţi, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Tulcea au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, din satul Buda, comuna Blăgeşti, judeţul Bacău.

La data de 2 ianuarie, Bujor Constantin ar fi plecat din autogara Tulcea, cu un microbuz, pe traseul Tulcea - I.C. Brătianu, unde urma să traverseze fluviul Dunărea cu bacul, pentru a ajunge în municipiul Galaţi, de unde urma să plece cu un microbuz spre domiciliul din localitatea Buda, judeţul Bacău, dar nu a ajuns până în prezent.

Se cunoaşte faptul că în ultimele două zile acesta se afla pe raza judeţului Galaţi.

Bărbatul are înălţimea de 1,80 m, constituţie atletică, păr şaten, tuns scurt, sprâncene stufoase, ochi verzi, poartă mustaţă şi prezintă un tatuaj pe umărul braţului superior drept, potrivit Agerpres.ro.

La momentul dispariţiei purta o geacă din material textil, de culoare maro închis, pulover din lână de culoare bleumarin - roşu, pantaloni din material textil, de culoare maro, pe cap purta un fes de culoare gri închis, iar în picioare avea o pereche de ghete de culoare maro.

Oricine poate oferi date cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.