DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Oana Gheorghiu, despre dezastrul din sănătate: 'Nu mai avem ministru la sănătate, nu mai avem şef la CNAS, în spitale ştim cu toţii care e situaţia'

daruiesteviata.ro
asociatia daruieste viata

Co-fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Viaţa, Oana Gheorghiu, anunţă că spitalul modular de terapie intensivă de la Piatra Neamţ, construit prin eforul donatorilor şi sponsorilor, este funcţional şi primii pacienţi pot beneficia de îngrijire medicală în condiţii potrivite. ”Nu mai avem ministru la sănătate, nu mai avem şef la CNAS, în spitale ştim cu toţii care e situaţia. Şi totuşi...”, afirmă Oana Gheorghiu.

”Nu mai avem ministru la sănătate, nu mai avem şef la CNAS, în spitale ştim cu toţii care e situaţia. Suntem în plin val 4 de pandemie, cazurile tot cresc, iar de bolnavii cronici pare că nu mai pasă nimănui. Şi totuşi. Începând de azi, spitalul modular de terapie intensivă, de la Piatra Neamţ, construit de Daruieste Viata, prin eforul donatorilor şi sponsorilor este funcţional şi primii pacienţi pot beneficia de îngrijire medicală in condiţii potrivite secolului în care trăim”, a scris, vineri, pe Facebook, Oana Gheorghiu.

Acesta afirmă că autorităţile par că au uitat deja că, în noiembrie 2020, 15 oameni au murit în incendiul de la Piatra Neamţ, iar un medic s-a aruncat în foc să-şi salveze pacienţii şi va rămâne cu sechele pe viaţă.

”Societatea civilă, donatorii sunt mai responsabili decât cei care ne conduc şi pentru ei avem toată recunoştinţa. Dacă mai există un strop de speranţă ea vine de la oamenii cărora le pasă”, a mai scris Oana Gheorghiu.

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţa” a finalizat, în 27 iulie, Secţia ATI modulară de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, după o investiţie de peste 2,7 milioane de euro, realizată din donaţii şi sponsorizări.

Secţia modulară a fost predată atunci unităţii medicale pentru a fi demarate procedurile de autorizare în vederea funcţionării.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.