Oana Gheorghiu reacționează după ce fostul șef al ADR a depus plângere penală la DNA împotriva sa: "Este o răzbunare! A făcut plângerea după ce a fost demis"

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul demis al Guvernului, Oana Gheorghiu, a reacționat, marți seară, pe B1 TV, după ce fostul şef al Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoş Vlad, a depus o plângere penală la DNA, în care acuză presiuni repetate, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice şi presiuni în găsirea unor soluţii de colaborare cu grupul de societăţi Schwartz. Vizaţi sunt vicepremierul Oana Gheorghiu şi ministrul Economiei, Irineu Darău.

Oana Gheorghiu: Este o răzbunare! A făcut plângerea după ce a fost demis

"Este o răzbunare! A făcut plângerea după ce a fost demis (n. r. Dragoș Vlad). Nu are nici o dovadă, Nu am făcut nici o presiune pentru nici un grup.

A fost întâlnire pe digitalizare. Grupul Schwartz este ceea ce dorește Europa să facă, să devină independentă.

I-am cunoscut acum, a venit și un CEO. Această inițiativă era deschisă dinainte să vin eu în Guvern.

Am făcut o analiză la ADR și premierul a acceptat propunerea de a-l demite. Domnul Vlad este la ADR de patru ani și vede toată lumea cum merge digitalizare. S-a transformat într-o agenție de implementat proiecte, de achiziții de proiecte", a spus Oana Gheorghiu.

Ce a scris în denunţul de la DNA fostul şef al ADR

În denunţ, fostul şef al ADR sesizează comiterea următoarelor fapte: "demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziţie publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare în România, cu consecinţa prejudicierii grave a intereselor publice şi cu riscul de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 164.471.182,97 lei; presiuni repetate asupra subsemnatului, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice; presiuni repetate în găsirea, cu celeritate, a unor soluţii de colaborare cu grupul de societăţi SCHWARTZ (care cu siguranţă urmărea dobândirea de foloase materiale de pe urma demersurilor - presiunilor -, respectiv încheierea de contracte preferenţiale cu autoritatea al cărei preşedinte am fost şi, în final, am fost demis)".

Dragoş Vlad a declarat la Antena 3 că primele întâlniri au fost cu ministrul Economiei, Irineu Darău în 12 ianuarie, unde i s-a dus la cunoştinţă de următoarea întâlnire, pe 19 ianuarie, cu grupul Schwartz.

"În acea întâlnire şi adresă, pentru că au marcat şi printr-o adresă, au solicitat expres o situaţie a investiţiilor din PNRR, investiţia de cloud guvernamental, competenţe digitale, respectiv procesul de robotizare în administraţia publică, să reprezint stadiul în fiecare situaţie a proiectelor şi a investiţiilor. Discuţiile nu s-au oprit doar la prima întâlnire de cunoaştere, respectiv de management. Au continuat şi prin solicitări repetate până pe data de 19", a spus el.

Vlad a precizat că "serviciile oferite de această companie erau deja asigurate de partenerul STS". Dragoş Vlad a mai spus că a urmat o adresă, prin care s-au cerut specificaţiile tehnice ale diverselor platforme, al diverselor infrastructuri, mecanismul în care astfel de infrastructuri sunt ţinute, să facă obiectul unor viitoare servicii de maintenanţă şi de asigurare a serviciilor, suport.

Google News
Comentează
București
Temperatură11°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri