Obama, facut praf de jurnalisti in Statele Unite

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 05-07-2014

Actualizat: 05-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



În opinia lui Pruden, preşedintele american demonstrează incompetenţă în soluţionarea atât a problemelor de politică externă, cât şi a problemelor interne.

Potrivit jurnalistului american, Obama a lăsat Irakul, Siria şi Egiptul 'fără perspective de viitor democratic', iar 'resetarea' relaţiilor cu Rusia, lansată în timpul preşedinţiei sale, s-a transformat într-o revenire la războiul rece, în care 'ambiţiosul lider rus' este gata să exploateze în interes propriu slăbiciunile 'neputinciosului preşedinte american'.


Drept exemplu de ineficienţă a preşedintelui american, Pruden aminteşte de criza umanitară de la graniţa de sud a SUA, provocată de afluxul brusc de imigranţi din America Centrală, dintre care mulţi nu vor fi, probabil, expulzaţi.

După cum notează Wesley Pruden, Obama vrea în mod special transformarea SUA într-o ţară a 'lumii a treia'. Atunci când, în 2008, preşedintele american declara că intenţionează să transforme SUA, el avea în vedere schimbări tocmai de aşa natură, este de părere jurnalistul.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri