Obama, regelui Abdallah: Interesele strategice rămân aliniate

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 28-03-2014

Actualizat: 28-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

 

Printre altele, potrivit acestui responsabil care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, în timpul celor două ore de discuții avute vineri seara cu regele saudit, Obama l-a asigurat că nu va accepta un "acord prost" asupra programului nuclear iranian, o preocupare majoră a regatului.


Obama și gazda sa au discutat în principal despre dosarul nuclear iranian și situația din Siria în timpul întâlnirii lor, potrivit acestui responsabil.

Înaintea întâlnirii, Casa Albă a asigurat că președintele dorea să vorbească cu regele despre mijloacele de a întări "politic și militar" opoziția siriană moderată.

Dar un alt responsabil american anonim a declarat că Statele Unite nu aprobă ca Arabia Saudită să furnizeze MANPADS /sistem de arme portabile sol-aer/ rebelilor sirieni, în timp ce Riadul este unul dintre principalii lor susținători.

"Nu ne-am schimbat poziția cu

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri