Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obezitatea este o problemă de sănătate publică, spune Cătălina Poiană: Sunt necesare intervenţii imediate şi coordonate

arkansasonline.com
obezitate gras supraponderal

Obezitatea este o problemă de sănătate publică, care necesită intervenţii imediate şi coordonate, a declarat, luni, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, potrivit Agerpres.

În contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezităţii, a fost lansată luni campania "Controlează obezitatea", desfăşurată sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

"Campania reprezintă o iniţiativă strategică prin care noi, ca reprezentanţi ai comunităţii medicale, ne propunem să realizăm acţiuni extinse de informare, conştientizare şi educaţie medicală. Scopul nostru este de a evidenţia faptul că obezitatea este o problemă de sănătate publică, ce necesită intervenţii imediate şi coordonate. Prin această

campanie, ne propunem să realizăm o informare şi conştientizare amplă în rândul publicului larg cu privire la problemele legate de obezitate şi consecinţele acesteia asupra sănătăţii. În acelaşi timp, ne dorim să aducem mai aproape de comunitatea medicală informaţii relevante şi actuale despre obezitate şi importanţa unei abordări multidisciplinare în gestionarea acestei afecţiuni", a declarat Poiană, iniţiator al proiectului.

Campania "Controlează obezitatea" va avea în acest an opt acţiuni de informare, conştientizare şi educaţie medicală în opt oraşe ale ţării.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, fiecare acţiune va fi structurată pe două componente, una care se adresează publicului larg, autorităţilor şi mass-media, iar cea de-a doua profesioniştilor din domeniul medical implicaţi în managementul persoanelor cu obezitate.

"Obezitatea nu este doar o chestiune de aspect fizic sau de control al greutăţii, obezitatea reprezintă o afecţiune medicală ce poate avea multiple repercusiuni asupra sănătăţii. Obezitatea poate fi asociată cu o serie de alte afecţiuni, cum ar fi bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat, afecţiuni articulare sau anumite tipuri de cancer. De asemenea, obezitatea are un impact semnificativ asupra calităţii vieţii, putând provoca stigmatizare socială, scăderea încrederii în sine şi probleme de ordin psihologic", susţin iniţiatorii campaniei.

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezităţii din 2024 marchează publicarea celui de-al şaselea Atlas Mondial al Obezităţii.

Atlasul analizează principalele boli cronice netransmisibile - bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, diabetul de tip II şi cancerul - şi proporţiile acestor boli care pot fi atribuite unui indice de masă corporală ridicat (supraponderalitate şi obezitate) la vârsta adultă.

Dintre cei 41 de milioane de adulţi care mor în fiecare an din cauza bolilor cronice netransmisibile, 5 milioane sunt cauzate de un indice de masă corporală mare. Conform statisticilor, aproape 4 milioane dintre acestea sunt cauzate de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, diabet şi cancer.

Pe baza tendinţelor actuale, până în 2035, se estimează că peste 750 de milioane de copii (cu vârste între 5 şi 19 ani) vor trăi cu supraponderalitate şi obezitate, măsurată prin indice de masă corporală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.